Prof. dr. Alexandru Rafila explică care sunt condiţiile de transportare, stocare şi păstrare ale unui eventual vaccin împotriva COVID-19 pe care ţara noastră ar putea să-l primească de la UE. Acesta susţine faptul că, într-o asemenea situaţie, lucrurile nu sunt deloc simple, iar Guvernul şi Ministerul Sănătăţii vor trebui să se mobilizeze exemplar.
”Dacă o să discutăm de un vaccin care nu poate fi păstrat la temperatura mediului ambiant, o să trebuiască să fie organizate probabil centre de vaccinare. Aş discuta foarte serios pregătirea logistică pentru primirea unui eventual vaccin. Cine-l stochează, cine-l administrează?”, a transmis Alexandru Rafila.
Reprezentantul României la OMS susţine însă că termenul realist când mult-aşteptatul vaccin ar putea fi disponibil, îndeplinind toate condiţiile, este undeva pe la jumătatea lui 2021.
Întrebat în ce condiții ar trebui să se păstreze Rafila a răspuns: ”Moleculele acestea de ARN sunt fragile la încălzire, se dezintegrează şi atunci ele trebuie congelate. Ştiţi că un congelator obioşnuit are undeva la – 18, -20 de grade, trebuie congelate şi păstrate congelate până la utilizatorul final între -70 şi -80 de grade. Aceste condiţii de păstrare care trebuie respectate pe tot lanţul de distribuţie sunt foarte greu de obţinut. Eu vă dau doar un exemplu. Un congelator de -80 de grade – avem noi în laborator – un congelator de 400 de litri, costă cel mai puţin 12.000 de euro. Şi într-un astfel de congelator nu intră foarte multe doze de vaccine, intră câteva”.
Cât despre transportul vaccinului Alexandru Rafila explică: ”Aceasta este problema. Lumea întelege, avem vaccin, maine ne vaccinăm, am scăpat. Eu asta va spuneam, haideţi să începem să ne organizăm, pentru că trebuie să discutăm despre mai multe elemente. Cum primim vaccinul, cine-l primeşte, unde-l stochează şi cine-l administrează. Am auzit o teorie că, cel mai bine ar trebui să-l administreze medicii de familie. Dacă o să discutăm de un vaccin care nu poate fi păstrat la temperatura mediului ambiant, atunci o sa fie foarte dificil sa facem acest lucru, şi o să trebuiască să fie organizate probabil centre de vaccinare.”
”Un astfel de vaccin se poate ţine câteva zile la frigider dar nu mai mult, îşi pierde calităţile şi îl faci degeaba. Eu aş discuta foarte serios pregătirea logistică pentru primirea unui eventual vaccine. Altfel, UE poate vrea să ne dea vaccin, dar noi nu suntem pregătiţi să stocăm şi să distribuim, ceea ce ar produce frustrare, să ai un remediu şi să nu îl poţi da. E una din priorităţile care ar trebui să fie la Guvern, o astfel de organizare cred că va depăşi capacităţile ministerului Sănătăţii”, conchide Alexandru Rafila.