Se pare că Alexandra Stan a depășit fără prea multe regrete divorțul de Emanuel Necatu și și-ar fi găsit fericirea în brațele unui artist. Ce doi au colaborat împreună pentru un proiect, iar acum au publicat și poze în ipostaze inedite.
Alexandra Stan a lansat de curând piesa „Home Alone (Macaulay Culkin)”, alături de Alex Parker. Aceștia cântă împreună cu ocazia sărbătorilor de iarnă, și pare că se completează perfect.
Cei doi au realizat inclusiv o ședință foto împreună. Sunt foarte apropiați, ea îl îmbrățișează pe Alex, iar într-o altă poză pare că sunt la un pas să se sărute.
Potrivit pozelor încărcate pe Instagram recent de Alexandra Stan, cei doi au petrecut și Crăciunul împreună. Cântăreața l-a fotografiat pe bărbat în diverse ipostaze, la reuniunile de familie. Conform click.ro, se zvonește că cei doi ar avea o relație. Până acum, niciunul dintre cei doi nu a clarificat, ei nu au făcut declarații despre acest subiect.
Alex Parker e un tânăr producător român care a debutat cu single-ul „Tropical Sun”, la care a lucrat alături de Marius Moga.
La fel cum decizia artistei de a căsători în secret a uimit pe toată lumea, la fel s-a întâmplat și cu anunțul că a divorțat după doar câteva luni de relație.
„Chiar nu cred că trebuia să fac asta, nu trebuia să ne grăbim. În primul rând, trebuia să stăm să ne cunoaştem mai bine. Ne-am cunoscut printr-o prietenă. Eu aveam nevoie de cineva care să mă ajute să trec peste anumite momente, mai ales că era o perioadă sensibilă pentru mine. Murise Hercules, motanul meu, şi mă simţeam aşa blocată. Venisem şi de la ”Survivor” şi nu ştiam încotro s-o iau.
Eram debusolată. M-a ajutat să mă regăsesc, doar că eu am confundat ajutorul ăsta. Îmi doream pe cineva care e un om normal, nu cântăreț. Noi am confundat lucrurile. Eu știam de la început că nu o să fie sigur și că o să ne despărțim, nu mi-am ascultat intuiția. Știam amândoi că nu e ok, ne certam din orice, era toxic ce se întâmpla și trăgeam amândoi cu dinții”, a explicat Alexandra Stan.