Printre prevederile stării de urgență se numără și restricționarea circulației între orele 23.00 și 06.00, precum și călătoriile neautorizate în afara orașelor.
Toate restricțiile impuse prin decretul stării de urgență sunt stabilite pentru 15 zile, însă președinții comitetelor locale le vor putea extinde pe o perioadă de șase luni, până cel târziu 9 mai 2021, notează elconfidencial.com.
De asemenea, președinții comitetelor locale vor putea ridica restricțiile în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, relatează antena3.ro.
Decizia de introducere a țării în stare de alertă a venit ca răspuns la numărul tot mai mare de îmbolnăviri cu COVID-19, astfel încât restricțiile sunt menite să reducă rata de infectare la minimum. Numărul persoanelor infectate pe teritoriul Spaniei a depășit un milion.
Între orele 23:00 și 6:00 sunt interzise deplasările
Măsura este valabilă pentru întreg teritoriul Spaniei și presupune, de exemplu, restricții de circulație pe timp de noapte, între orele 23:00 și 6:00, sunt interzise deplasările între regiunile autonome, cu excepția motivelor esențiale – de sănătate, familiale, de muncă.
De asemenea, sunt restricționate întâlnirile, adunările publice, tocmai pentru acestea sunt situații care duc la propagarea necontrolată a coronavirusului.
Spania a înregistrat cel mai mare număr de infectări cu COVID-19 din Europa Occidentală. Numărul total de cazuri a crescut vineri la 1.046.132, în timp ce bilanţul deceselor se aproape de 38.000.