Alertă de la OMS! 12 persoane din Danemarca au fost infectate cu o tulpină mutantă unică a virusului SARS-CoV-2

Publicat: 09 nov. 2020, 14:39 Autor: Elena Life
Alertă de la OMS! 12 persoane din Danemarca au fost infectate cu o tulpină mutantă unică a virusului SARS-CoV-2

OMS anunță că 12 persoane din Danemarca, cu vârste între 7 și 79 de ani, au fost infectate cu o tulpină mutantă unică a virusului SARS-CoV-2 transmisă de la nurci la oameni și care ar face ineficiente vaccinurile. Nordul țării a intrat în carantină strictă, iar Marea Britanie a interzis tuturor danezilor accesul în regat.

Opt dintre persoanele infectate au avut legătură directă cu industria de creștere a nurcilor și patru cazuri au fost din comunitatea locală. Toate cele 12 cazuri au fost identificate în septembrie 2020 în Iutlanda de Nord și raportate către OMS pe 5 noiembrie.

Această tulpină a virusului, denumită varianta „cluster 5”, are o combinație de mutații care nu au fost observate anterior, arată OMS într-un comunicat. Cercetările preliminare indică faptul că această variantă particulară, asociată nurcii, cât și la cele 12 cazuri umane, este puțin afectată de anticorpii dezvoltați de oameni la coronavirus până acum și riscă să facă ineficiente vaccinurile aflate acum în dezvoltare.

State Serum Institute (SSI), autoritatea care se ocupă de bolile infecțioase în Danemarca, susține că testele de laborator au arătat că noua tulpină prezintă mutații ale proteinei spike, o parte a virusului care invadează și infectează celulele sănătoase. ”Există riscul ca vaccinurile care vizează proteina spike să nu ofere o protecție optimă împotriva noii tulpini care apare la nurcă”, se arată în raportul SSI. Viitoarele vaccinuri pentru COVID-19 se bazează pe dezactivarea proteinei spike, scrie biziday.ro.

17 milioane de nurci, sacrificate

Guvernul danez a decis în urmă cu câteva zile, sacrificarea întregii populații de 17 milioane de nurci din țară, pentru a preveni transmiterea la oameni. Totodată, autoritățile au decis introducerea unor restricții de circulație mai dure în zona de nord a țării, unde se află cele mai multe ferme de nurci, precum și închiderea barurilor și restaurantelor, în încercarea de a preveni transmiterea infecției la oameni.

Danemarca, cel mai mare producător și exportator de blănuri de nurcă din Europa, s-a confruntat cu mai multe astfel de focare în fermele de nurci, în ciuda eforturilor repetate de sacrificare a animalelor infectate începând cu luna iunie.

OMS precizează, totodată, că până în prezent Danemarca, Țările de Jos, Spania, Suedia, Italia și Statele Unite ale Americii au raportat SARS-CoV-2 la nurcile de crescătorie către Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE).

 

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 09 nov. 2020, 14:39 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă