Adi Constantin, în lacrimi! Hair-stylistul lansează o nouă campanie în memoria mamei sale

Publicat: 06 sept. 2019, 07:00 Autor: Grigoriev Gabriela Life
Adi Constantin, în lacrimi! Hair-stylistul lansează o nouă campanie în memoria mamei sale

Adi Constantin, în lacrimi! S-au împlinit 4 ani de când hair-stylistul și-a pierdut mama.

Adi Constantin, în lacrimi, la 4 ani de când și-a pierdut mama. Luna aceasta se împlinesc fix 4 ani de când hair-stylistul și-a condus părintele pe ultimul drum, un moment care l-a marcat și pe care nu o să-l poată uita niciodată.

Hairstylistul Adi Constantin, poveste impresionanta de viata. Coafeaza de la 15 ani si s-a specializat tocmai in Dubai!

Așa cum ne-a obișnuit de 4 ani, controversatul Adi Constantin lansează o nouă campanie de beauty, în memoria mamei sale, de această dată, campania fiind intitulată “Ultimul trandafir din vară”.

Adi Constantin, în lacrimi, la 4 ani de la moartea mamei

Hair-stylistul a realizat o ședință foto spectaculoasă în care apare așa cum publicul nu l-a mai văzut până acum. Adi se inspiră de peste hotare că de fiecare dată și se lasă transformat de renumiți stiliști, din echipa lui, într-un personaj extrem de feminin. În imaginile din noul pictorial al campaniei, Adi Constantin apare cu păr lung, șaten, accesorizat cu niște trandafiri naturali roșii, “asortați” cu buzele colorate în aceeași nuanță.

Stilistul vedetelor ne-a vorbit, cu lacrimi în ochi, despre durerea pe care a simțit-o acum 4 ani când și-a pierdut mama, golul rămas în suflet și despre dorul pe care nu și-l poate stăpâni.

Adi Constantin, campanii de beauty în memoria mamei

„Țin minte cum mă ruga în spital să o pun în căruciorul cu rotile pentru că, nu-i așa, ea nu mai putea să meargă… și să o scot la aer în curtea spitalului ca să simtă mireasma anotimpului ei preferat. Profităm de  momentul în care o luam în brațe pentru a o așeza în acel carurior și mă scufundam în mirosul ei, în pielea ei, în mama mea dragă… După care o plimbăm și mă uităm la ea cum se stingea și cum nu puteam să înving sfîrșitul. Aș fi dat orice pentru a-i lungi zilele. Însă s-a stins. O amintire dureroasă, o durere fără margini peste care nu cred că voi putea trece vreodată. Toate campaniile de beauty pe care le fac sunt în memoria mamei mele. Știu că, dacă ar fi fost în viață, s-ar fi bucurat enorm pentru mine. Dar mai știu că se bucură și mă veghează de acolo de Sus”, a declarat Adi Constantin pentru ciao.ro.

Hairstylistul Adi Constantin, poveste impresionanta de viata. Coafeaza de la 15 ani si s-a specializat tocmai in Dubai!

 

Publicat: 06 sept. 2019, 07:00 Autor: Grigoriev Gabriela Life
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă