Adela Popescu a fost invitată în cadrul conferinţei „Fain și Simplu”, realizată de Mihai Morar, un cadru în care fanii au putut să o cunoască aşa cum nu au mai facut-o până acum. Soţia lui Radu Vâlcan şi-a deschis sufletul în faţa celor prezenţi şi a dezbătut unele dintre cele mai sensibile momente prin care a trecut. Printre altele, vedeta a vorbitd despre retragerea din televiziune, dar şi despre motivele care au făcut-o să ia această decizie.
Adela Popescu se poate considera o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Are o carieră de succes, un soţ care o iubeşte şi susţine necondiţionat, dar şi trei băieţi minunaţi de care este foarte mândră.
Deşi s-a retras de ceva timp de pe micile ecrane, iar aici ne referim la proiectele mari cum ar fi emisiunile TV sau serialele, Adela Popescu este în continuare în atenţia publicului. Fanii ţin legătura cu vedeta pe reţelele de socializare şi parcă mai mult decât până acum, pentru că soţia lui Radu Vâlcan are mai mult timp liber.
Despre decizia de a pleca de la ProTV s-au spus şi zvonit multe. Din acest motiv, fosta prezentatoare a decis să facă lumină. Adela Popescu a mărturisit că îşi dorea să petreacă cât mai mult timp alături de copiii ei, iar obligațiile profesionale o făceau să rateze foarte multe etape din viața lor.
„S-au schimbat enorm de multe lucruri. În primul rând, eu am renunțat să mai fac televiziune o vreme și cei care mă întâlnesc îmi spun în permanență că nu pot să fac asta, trebuie să fac televiziune, dar ei nici nu au înțeles, însă nici nu trebuie să înțeleagă nimeni, eu am înțeles câtă nevoie aveam să petrec timp cu copiii mei în această etapă de vârstă a lor.
Când l-am născut pe Alexandru, el avea două luni când eu m-am întors la emisiune. Îmi amintesc că mă mulgeam, lăsam lăptic acasă, mă întorceam cât mai repede acasă. După ce l-am născut pe Andrei, la șapte luni m-am întors la emisiune și a fost foarte bine, pentru că relațiile sociale te fac să depășești anumite momente grele.”, a mărturisit Adela Popescu în cadrul conferinței „Fain și Simplu”, realizată de Mihai Morar.
După ce l-a născut pe primul ei copil, Alexandru, s-a întors în televiziune după doar două luni. La cea de-a doua naștere, revenirea în luminile reflectoarelor s-a produs după șapte luni. În respectivele momente a simţit că face alegerea potrivită, însă situaţia s-a schimbat după venirea celui de-al treilea copil.
Adela Popescu spune că cea de-a treia naștere a produs o schimbare majoră, întrucât se simțea epuizată din toate punctele de vedere.
„Însă după ce am născut al treilea copil, nu a fost vorba de un declic major, dar imediat după ce mă întorceam de la emisiune, mă așezam lângă ei să mă joc și tot ce-mi doream ea să mă culc, nu e glumă, eram într-o stare de oboseală absolut îngrozitoare. Simțeam că nu mai e nimic luminos și am zis că e suficient și tare bine îmi e acum. Eu resimt oboseala unui om care are 20 de ani de muncă intensă.”, a mai spus vedeta pentru sursa menționată anterior.
Sursă foto: social media