A murit fostul lider social-democrat Ion Vasile

Publicat: 26 iul. 2019, 09:58 Autor: M.I. General
A murit fostul lider social-democrat Ion Vasile

A murit Ion Vasile, lider PSD, tatal lui Marie Jeanne Ion. Fostul lider social-democrat s-a stins dupa o lupta cu o boala necrutatoare.

Ion Vasile s-a nascut pe 12 ianuarie 1950, la Blajani. A urmat Facultatea de Medicina Generala, specialitatea pediatrie, la Institutul de Medicina si Farmacie din Iasi, intre 1967 si 1973.Intre 1977 si 1980 a efectuat stagii de specializare in chirurgie pediatrica si alte cinci cursuri de perfectionare in Bucuresti.

A devenit dupa absolvire medic secundar la Spitalul Clinic de Copii din Bucuresti (1973 – 1980), medic principal de specialitate la Spitalul Judetean Buzau (1980 – 1989). Din 1991, a fost medic primar in specialitatea chirurgie pediatrica.

Si-a continuat activitatea profesionala, in paralel cu cea politica. Intre 1990 si 2000, Ion Vasile a fost senator FSN/PDSR, intre anii 2001 si 2004 a ocupat functia de prefect (PDSR/PSD) de Buzau, pentru a reveni in Senat in perioada 2004-2012. A fost ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Ecuador in perioada 1993-1996.

A condus organizatia judeteana a Frontului Salvarii Nationale/Frontului Democrat al Salvarii Nationale/Partidului Democratiei Sociale din Romania/Partidului Social Democrat din 22 decembrie 1989 pana in mai 2010, cand a demisionat din partid, dupa care a trecut la Partidul Conservator si apoi la Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei.

Pana in 1989, isi conturase renumele de chirurg pediatru, fapt care i-a inlesnit accesul la rolul de organizator al Frontului Salvarii Nationale dupa care a condus filiala buzoiana a formatiunilor derivate din acesta: Frontul Democrat al Salvarii Nationale, Partidul Democratiei Sociale din Romania si Partidul Social Democrat. Ion Vasile a fost cel mai influent politician buzoian timp de aproape doua decenii. A fost senator in mandatele 1990-1992, 1992-1993, 1996-2000 si 2004-2008.

Publicat: 26 iul. 2019, 09:58 Autor: M.I. General
Pe aceeași temă