A fost, din nou, cutremur în România. Avertismentul seismologilor

Publicat: 07 aug. 2020, 09:17 Autor: Elena Arhiva
A fost, din nou, cutremur în România. Avertismentul seismologilor

Un cutremur cu magnitudinea 3,5 pe Richter s-a produs joi noaptea, la ora locală 23:02, în judeţul Vrancea, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP)

Seismul a avut loc la o adâncime de 141 de kilometri şi s-a produs la 88 km est de Braşov, 98 km sud de Bacău, 99 km nord-est de Ploieşti, 105 km vest de Galaţi, 107 km nord-vest de Brăila şi 148 km nord de Bucureşti.

De la începutul lunii iulie, în România au avut loc 21 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,5 grade pe Richter.

Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.

Gheorghe Mărmureanu, anunț înspăimântător pentru România!

Directorul onorific al INFP, Gheorghe Mărmureanu, a făcut un anunț care ar putea speria populația. Este vorba despre un cutremur destul de mare care va zgudui, cu siguranță, pământul românesc. Gheorghe Mărmureanu susține că România va fi lovită de un seism mai mare decât cel din 1977.

„(Cutremurul – n. r.) va fi adânc şi acesta va fi norocul României. Cu cât e mai adânc, cu atât energia se disipă pe o suprafaţă mai mare. Va fi o suprafaţă foarte mare, de la Moscova la Cairo. Pe toată Europa, aş spune”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu, scrie Realitatea.  Seismul va avea între 7.2 – 7.9 grade, ajungând chiar la 8 grade pe scara Richter.

E posibil ca seismul care va veni să fie asemănător cu cel din 1802, când a avut 8 grade pe scara Richter, dar nu a avut nicio victimă. Cutremurul de 8 grade s-a simțit și la Moscova, și la Cairo. La Moscova, băncile de piatră s-au deplasat pe orizontală.

Publicat: 07 aug. 2020, 09:17 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă