Un tanar a observat o punga suspecta in clipa in care se intorcea de la o petrecere impreuna cu un grup de prieteni, dupa ce toti participasera la o aniversare.
Desi initial era speriat cand a vazut si auzit totul, acesta si-a facut curaj si s-a apropiat de punga, iar cateva clipe mai tarziu a sunat la Politie.
In clipa in care oamenii legii au venit la fata locului au avut si ei un soc la fel de mare, atunci cand au dat la o parte straturile de plastic. Punga fusese gasita pe o motocicleta care era parcata pe o straduta din Caloocan City, din Filipine.
La fel, la locul respectivei descoperiri a mai ajuns rapid si o Ambulanta, iar cand medicii au deschis punga au putut si ei vedea ce se afla in interior.
Tanarul de 21 de ani, pe nume Sean Casiman, care alertase autoritatile gasise un bebelus in varsta de doar cateva ore, care inca era acoperit de sange si avea atasat cordonul ombilical. Micutul plangea foarte tare, tocmai de aceea a putut fi observat la timp.
Medicii au precizat insa ca daca ar mai fi petrecut alte cateva ore in acea punga pana sa fie gasit, bebelusul nu ar mai fi putut fi salvat, fiindca cel mai probabil s-ar fi sufocat.
Totodata, cadrele medicale care i-au acordat micutului primul ajutor, l-au spalat pe acesta si i-au facut mai multe teste, odata ce a fost dus la spital. S-a putut observa ca acesta nu contactase niciun virus cat timp a stat in acea punga.
Desi bucatile de plastic in care fusese bagat aproape i-au adus sfarsitul, micutul a fost totusi salvat de punga, pentru ca in acest fel nu s-a atins de gunoaiele si murdaria de pe jos.
„Oricine a lasat asa un bebelus intr-o punga nu are inima! Nu va comportati neglijent daca nu veti putea mai apoi sa va asumati raspunderea pentru cele intamplate. Noaptea aia o sa imi ramana in minte pentru totdeauna. Ma rog ca bebelusul sa isi revina rapid si sa aiba o familie iubitoare”, a marturisit tanarul care a gasit micutul, potrivit mirror.co.uk.