Ziua de naștere a Adina Buzatu a venit anul acesta cu o schimbare de perspectivă. Cunoscută drept unul dintre cei mai apreciați stiliști specializați în vestimentația masculină și fondatoarea brandului care îi poartă numele, Adina a ales să își celebreze aniversarea într-un mod diferit față de anii trecuți, punând accent pe conexiunea autentică cu oamenii dragi.
După mai multe întâlniri organizate în familie și în cercuri apropiate de prieteni și colaboratori, seara aniversară a fost marcată de o cină elegantă într-un restaurant cunoscut din Capitală. Printre invitați s-au numărat Andreea Bălan, Bella Santiago, Alina Pușcaș, AMNA, Dan Negru, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, dar și Alexandra Ungureanu și Cleopatra Stratan, care i-au fost alături într-o atmosferă rafinată și caldă.
Adina a impresionat printr-o apariție elegantă, în stilul masculin care a consacrat-o: o ținută impecabilă, machiaj discret, dar de efect, și părul prins într-un coc lejer. A primit numeroase buchete de flori și cadouri cu însemnătate specială, iar momentul în care a ciocnit un pahar de șampanie alături de cei dragi a fost unul plin de emoție. Fiica sa, Sarah, i-a fost, de asemenea, alături în această zi importantă.
Dincolo de aparențe și eleganță, anul acesta a fost despre o alegere diferită. În locul unei petreceri clasice, cu mulți invitați și ritm alert, Adina a preferat o serie de cine și prânzuri organizate pe parcursul mai multor zile, în grupuri mai mici sau mai mari, formate din oameni care fie se cunosc, fie au lucruri în comun.
„Anul acesta, de ziua mea, mi-am dorit să fiu mai aproape de prieteni. Am înlocuit petrecerea obișnuită cu o serie de cine și prânzuri pe parcursul mai multor zile, în grupuri mai mici sau mai mari, oameni care fie se cunosc, fie au lucruri în comun. Mi-au plăcut întotdeauna petrecerile pentru energia și ritmul lor – ne vedem, ne îmbrățișăm, schimbăm câteva vorbe, dansăm, muzica e tare. Totuși, la final rămâne o ușoară lipsă. Mă distrez, dar nu reușesc să petrec timp real cu prietenii, pentru că nu e mediul potrivit pentru conversații așezate sau amintiri. Undeva, în toate astea, se pierde esențialul.
Așa că am ales altfel: seri acasă sau cine la restaurant, decor diferit, oameni la fel de apropiați. În ambele serii am simțit același lucru: nevoia de conexiune autentică. Indiferent de context sau cât de aranjați suntem, esențiale rămân emoția și conversația reală. Mi-am dat seama de ceva simplu: conexiunea umană e o nevoie de bază, la fel ca hrana, apa sau somnul, iar în prietenie nu contează cât de des ne vedem, ci cât de profunde sunt întâlnirile”, a spus Adina Buzatu.
foto: social media