Săptămâna de Survivor All Stars s-a încheiat cu un episod încărcat de vești – Ana Porgras a fost nevoită să plece acasă, din cauza problemelor medicale grave, la picior, Zanni și TJ Miles s-au confruntat într-un duel puternic, iar primul a pierdut, însă nu a plecat acasă deoarece oricine pierdea, ar fi ajuns în Exil pentru a doua șansă. Despre toate acestea, a comentat, ca de fiecare dată, Andrei Krișan.
”Ultimul episod din această săptămână a început cu o serie de discuții, în camp, în care Zanni s-a reasigurat că face totul pentru el, nu doar pentru echipă. Multe lucruri sacrificate de Zanni care au adus beneficii echipei îl fac acum pe acesta să simtă nevoia de validare, din partea celor cu care cândva forma tribul Faimoșilor. Cred că a fost bine că au făcut asa înainte de joc”, menționează Andrei.
Tot vicecampionul a luat la puricat și cele întâmplate pe traseu și la recompensă: ”Jocul a fost unul interesant – vestitul tobogan a revenit. Tare mult mi-a plăcut, e spectaculos, e o plăcere să aluneci și să te dai pe el. Recompensa mi s-a părut pe măsură – mâncare libaneză, bună, multă. Era clar că vor lupta pentru așa ceva. Dacă până acum aveam săptămâni pe culori, acum este săptămâna Sorin – face echipe grozave, aduce foarte mult caracter și se vede potențialul lui că va ajunge departe. La recompensă a fost distracție mare, Zanni puțin timid, însă evident, Sorin și Robert s-au ridicat și l-au integrat și pe acesta. Momentele acestea sunt frumoase, unice – nu durează mult”.
Evident, cel mai așteptat moment de către Krișan a fost cel în care s-a votat: ”Apogeul serii este Consiliul, mult așteptat, unde se întâmplă multe lucruri. Preconizam că Zanni și TJ Miles vor fi la Duel. Mai era și varianta de TJ și Ștefi, era vorba strict despre ce ar fi ales la votul comun. Mă gândeam că ar putea fi și Andrei Ciobanu o variantă, chiar și el spunea că nimic nu este sigur în competiție. După votul de grup, TJ Miles, Sorin l-a ales pe Zanni…. și eu stau și mă gândesc – cum se simt ei, când ajung la Consiliu, fără acea discuție prealabilă la masa transparenței, cum se simt cei nominalizați în fața faptului împlinit? ”
Andrei nu a putut lăsa deoparte nici plecarea fostei faimoase: ”Îmi pare foarte rău pentru Ana Porgras, nu este deloc plăcută accidentarea, dar mai ales să pleci așa, fără să-ți închei povestea. Sper sincer să se recupereze cât mai rapid. Îi doresc multă sănătate, a avut o evoluție bună și era ineresantă dinamica în patru a Faimoșilor. De acum, totul va fi mai greu”.
”Duelul… nici nu știi la ce să te gândești când vezi Zanni și TJ. Un joc mișto, poate nu cel mai greu, dar faptul că ai intrări multiple nu e ușor. Faptul că noi știam că cel eliminat nu va pleca acasă, ci în Exil, iar că ceilalți nu știau nimic, face ca totul să fie mai drăguț. Când Zanni a pierdut Duelul, parcă totul se terminase. Însă, pentru el, continuă competiția și mai rămâne un campion în Survivor All Stars… Toată lumea a fost stană de piatră după această eliminare, ba chiar Ștefi a spus că ar fi făcut orice să-l salveze. Eram curios să văd reacția lui Zanni când Domnul Dan i-a reaprins flacăra. Cred că o astfel de veste, că ai reveni în competiție, ai accepta orice. Expresia lui a fost de neprețuit – un zâmbet care spunea – mi se dă o șansă? Ok, să regândim toate strategiile și să mergem înainte. Sunt curios cum îi va fi și cum se va întoarce. Să-i vedem mentalitatea în următoarea perioadă”, a mai notat Andrei despre finalul incredibil de săptămână de la Survivor All Stars.