Soţul Andei Adam nu are niciun secret! Artista îi verifică telefonul: „Cum să nu mă uit?”

Publicat: 09 apr. 2024, 11:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Anda Adam și Joseph Adam formează un cuplu de câţiva ani, iar în 2022 au decis să îşi unească oficial destinele. În cadrul unui interviu recent, artista a dat detalii din căsnicia ei. Printre altele a dezvăluit că are parola de la telefonul soțului şi îl poate verifica oricând. 

După ce Anda Adam şi partenerul ei şi-au făcut publică relaţia, Joseph a intrat în vizorul domnişoarelor neliniştite. Dar cu toate acestea, vedeta nu îşi face griji pentru că are încredere în soţul ei, dar pe langa asta, are şi toate parolele de la telefonul lui.

Cântăreața recunoaște că îi verifică telefonul și că are acces chiar și la conturile de social-media ale bărbatului. Cu toate acestea, Joseph nu se supără, mai ales că, spune el, nu are nimic de ascuns a spus Joseph într-un interviu pentru Ego.ro.

Anda Adam: Cum adică să nu mă uit? Dar asta este prima regulă. Nu există așa ceva. Telefonul lui este și al meu, tot ce este al lui este și al meu, tot ce e al meu este doar al meu.

Joseph Adam: Are parola, are PIN-ul, are și face id pe telefon. Deci…(râde).

Anda Adam: Păi ca să nu mă mai chinui să pun codul de fiecare dată.

Joseph Adam: Eu chiar nu primesc. Plus că ea are control oricum la toate rețelele de socializare. N-am avut de ales. Încă nu am de ales. Dar este foarte bine așa. Astfel vede că nu primesc mesaje. Și dacă aș primi, le răspunde Anda.

Reporter: Chiar răspunzi?

Anda Adam: Normal. De ce nu?

Anda Adam s-a căsătorit a doua oară

Anda Adam și tatăl fetiței sale au decis să pună punct mariajului lor. În ciuda zvonurilor apărute, artista a tot negat despărțirea de Sorin Nicolescu. Asta până când s-a aflat despre relația ei cu un afacerist din Oradea. Vedeta și-a asumat noua poveste de dragoste pe care o trăiește și este în culmea fericirii. Ba chiar, Anda Adam și  Eudor Yosif Mohaci s-au căsătorit la finalul anului 2021 și își doresc cu ardoare să devină din nou părinți: “Sperăm să avem gemeni cât mai repede, două fete gemene, una cu ochii albaștri, una cu ochii ei!”, mărturisea Yosif.

Actualul soț al Andei Adam a mai fost căsătorit și are o fetiță care se înțelege de minune cu fiica Andei Adam, Evelin. După ce s-a aflat despre relația Andei Adam cu musculosul din Oradea, Sorin Nicolescu a ținut să transmită un mesaj clar. Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostei sale soții și i-a dorit tot ce este mai bun pe lumea asta.

 

 

Sursă foto: social media

Publicat: 09 apr. 2024, 11:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×