Au cumpărat o pisică cu 1.500 de lei, de pe internet, pentru fetița lor. Ireal ce a pățit imediat după o familie din București

Publicat: 06 ian. 2024, 10:00 Autor: Alina Nistor News
Au cumpărat o pisică cu 1.500 de lei, de pe internet, pentru fetița lor. Ireal ce a pățit imediat după o familie din București

Au cumpărat o pisică cu 1.500 de lei de pe internet pentru fetița lor, dar aveau să-și ia o țeapă de proporții. Ce a pățit o familie din București fix în ajunul Crăciunului.

Niște părinți din București au vrut să-i facă un cadou special fetiței lor, de Sărbători. Pentru că adolescenta de 15 ani își dorea foarte mult o pisică, aceștia au decis să cumpere un pui Scottish Fold, pe care l-au văzut pe internet. Doar că aveau să trăiască apoi o traumă.

Puiul de pisică adorabil a costat 1.500 de lei. Un preţ de 3 ori mai mic faţă de un exemplar cumpărat de la un crescător cu pedigree. Familia era în culmea fericirii și au decis să-l numească pe pisoi ”Coco”. Nimic nu prevestea, însă, ce avea să se întâmple.

Din senin, puiul de pisică s-a îmbolnăvit: A făcut o infecţie la ochi, nu mi-a plăcut chestia asta şi am fost la veterinar cu ea. Veterinarul a zis că nu are două luni, cu siguranţă, era mult mai mică decât termenul de două luni”, a mărturisit femeia care l-a cumpărat pentru Observator.

Puiul de pisică a murit fulgerător

Din păcate, la scurt timp, puiul de pisică a murit.

Pentru noi, în ajun de Crăciun, să pierzi puiuţul ăsta, cu toate că ne-am ataşat de el deja şi pentru fată a fost o traumă enormă. Deci a fost foarte crunt! Trebuie să fim foarte vigilenţi, să punem multe întrebări, să cunoaştem mult mai bine vânzătorul”, a mai mărturisit femeia. Familia încearcă acum să-şi recupereze banii, însă, în lipsa unor documente, acest lucru va fi aproape imposibil. Colac peste pupăză, proprietara de la care a cumpărat puiul de pisică este de negăsit! Oamenii au depus o plângere la poliţie și așteaptă să li se facă dreptate.

”Vânzarea sau achiziţionarea unui animal fără documentele corespunzătoare reprezintă o contravenţie sancţionată cu amendă între 600 şi 1200 de lei. De asemenea, despărţirea puilor de mamă înaintea vârstei de 8 săptămâni, în scop comercial, este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau amendă”, a spus Crina Eşanu, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei, pentru sursa citată.

Internetul e plin de anunţuri prin care se vând pui de pisică sau căţei și trebuie să fim foarte atenți.

SURSA FOTO: Social Media

 

Publicat: 06 ian. 2024, 10:00 Autor: Alina Nistor News
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă
×