Prima reacție a lui Cătălin Denciu, medicul-erou de la Piatra Neamț, după ce șeful OMS l-a premiat! Cum arată în prezent

Publicat: 25 mai 2021, 15:44 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Cătălin Denciu, cel care și-a riscat viața pentru a salva pacienții care se aflau în salonul de Terapie Intensivă care a ars în Spitalul din Piatra Neamț, a făcut primele declarații, după ce șeful Organizației Mondiale a Sănătății l-a premiat. Cum arată în prezent medicul-erou, după ce a suferit arsuri grave?

Cătălin Denciu este medicul care și-a riscat viața și a intrat în salonul de Terapie Intensivă, care a ars, pentru a-și salva pacienții. Medicul-erou de la Piatra Neamț a suferit arsuri grave pe corp și a fost transferat în Belgia, pentru a primi îngrijiri medicale.

„Sunt impresionat și foarte emoționat să primesc recunoașterea muncii și a contribuției mele din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Nu m-am așteptat nicio clipă la acest gest. Vreau să le mulțumesc din inimă colegilor belgieni, datorită cărora mă aflu aici, în fața dumneavoastră. Sunt onorat să accept această distincție în numele întregului personal medical din România și din toată lumea, aflat în linia întâi de luptă. De asemenea, primesc acest premiu în numele tuturor pacienților COVID care au cunoscut suferințele bolii și în numele familiilor noastre care stau alături de noi la bine și la greu. Consider că mi-am făcut datoria fața de pacienții și de colegii mei”, a transmis medicul Cătălin Denciu, scrie Antena 3.

Cătălin Denciu, medicul-erou de la Piatra Neamț, care a intrat în flăcări pentru a-și salva pacienții.
Sursă foto: Captură video

Cătălin Denciu, premiat de OMS

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a făcut declarații în cursul zilei de luni despre medicul-erou de la Piatra Neamț, și anume Cătălin Denciu. Acesta l-a lăudat pentru curajul pe care l-a avut în ziua tragediei și l-a onorat printr-un premiu pentru ”serviciul, sacrificiul și exemplul” pe care l-a dat, arată hotnews.ro.

”Doctorul Cătălin Denciu este un specialist în terapie intensivă din România. Era de serviciu în noiembrie anul trecut având grijă de pacienții Covid când a izbucnit un incendiu în spital. Zece pacienți au murit în incendiu, iar în încercarea de a-i salva pe alții, medicul Cătălin Denciu a suferit arsuri de gradul trei pe 40 % din suprafața corpului”, a spus șeful OMS, în cadrul celei de-a 74-a reuniuni a adunării generale a OMS.

”Astăzi îl vom onora cu un premiu pentru serviciul, sacrificiul și exemplu său. Acestea sunt doar câteva exemple, dar sunt milioane de povești despre curaj, suferință, disperare, lupte și triumf”, a mai spus șeful OMS.

Medicul Cătălin Denciu a fost declarat ”Eroul Anului 2020” în Belgia

Directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, Hans Kluge, a făcut un anunț îmbucurător! Medicul Cătălin Denciu, cel care a sărit în flăcări pentru a-și salva pacienții din calea incendiului care a izbucnit pe secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț, a fost declarat ”Eroul Anului 2020”.

„Sunt foarte bucuros că țara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamț, Cătălin Denciu, declarându-l Eroul Anului 2020. Am stat de vorbă personal cu dl. colonel care răspunde de spitalul acela din Belgia”, a anunțat directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, Hans Kluge, arată Digi24.

sursă foto: arhivă Ciao, captură video Youtube

Publicat: 25 mai 2021, 15:44 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×