Claudia Pătrășcanu şi Gabi Bădălău au fost implicaţi din nou într-un scandal de proporţii. De această dată lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată, după ce afaceristul a mers să îşi viziteze copii. Celebra artistă ar fi depus deja altă plângere penală împotriva fostului soţ.
Potrivit declaraţiilor făcute de Claudia Pătrăşcanu, Gabi Bădălău a mers weekendul trecut la locuinţa acesteia pentru a petrece timp cu cei doi băieţi ai săi. Afaceristul ar fi dorit să îi ducă la Bolintin, însă cei mici nu au dorit să meargă, iar pe drum tatăl lor ar fi fost nevoit să îi aducă înapoi acasă.
În momentul în care cei mici au ajuns la mama lor, ar fi existat un incident cu șoferul afaceristului, însă, cântăreața nu a dorit să facă mai multe dezvăluiri despre acest subiect.
“Tatăl a venit să ia copiii la Bolintin, fiind weekend-ul meu și al tatălui, dar eu am fost de acord. Cei mici nu au vrut să meargă. Nu au mai ajuns la Bolintin, tatăl mi i-a adus acasă plângând și acolo a fost și un incident cu șoferul domnului Bădălău. Nu vreau să vorbesc despre asta, este deja o plângere penală. N-am cum să mă pun în locul lui, el se pune în locul meu? Nu domnul Bădălău le va oferi copiilor, ci instanța. Despre ce vorbim? Instanța va oferi copiilor noștri exact ce consideră dumnealor. Îmi doresc doar să fie liniște pentru copii, dar și pentru mine”, a povestit artista de 42 de ani în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.
Gabi Bădălău nu a vrut să facă declaraţii despre incident, a preferat să păstreze discreţia.
“Nu o să fac nimic mai departe, un curs al anchetei pe care îl respectăm și atât. Ce scandal? A fost un scandal? Da, am încercat să rezolv niște lucruri cu Claudia”, a declarat fiul lui Niculae Bădălău, conform sursei citate mai sus.
Pe de altă parte, Claudia Pătrăşcanu speră ca lucrurile să se rezolve cât mai repede: “Cred că mai avem foarte puțin și vom termina. Bineînțeles, nu mai puneți întrebarea asta. E normal ca cei mici să rămână la mamă. Nu sunt supărată, m-ați binedispus. Nu pot să răspund la întrebarea aceasta, e deplasată. Dar nu e normal să rămână copiii la mamă? Bineînțeles că au nevoie și de tată. Am depus mai multe, nici eu nu știu câte. Suntem într-o instanță, oamenii legii vor decide”.
Sursă foto: Arhivă Ciao