Au o căsnicie extrem de frumoasă, însă fanii Laviniei Pîrva și ai lui Ștefan Bănică Jr. s-au așteptat în ultima vreme la o despărțire între cei doi, după ce soția artistului a fost văzută fără verighetă. Gestul celebrei artiste a creat un val de controverse, iar ca să pună capăt tuturor speculațiilor Lavinia Pîrva a făcut câteva declarații pe tema acestui subiect.
În cadrul emisiunii prezentate de Dan Capatos, Lavinia Pîrva a spus de ce nu mai poartă verigheta. Bruneta a dezvăluit că relația lor decurge foarte bine, mai ales acum când pandemia i-a făcut să petreacă mai mult timp împreună.
”Eu n-am purtat verighetă de mult timp, nu e ceva nou! Ștefan are multe inele și atunci poartă și verigheta, eu nu prea port accesorii, în general. Verigheta e în sufletul nostru, nu simt nevoie să mă justific pentru aceste lucruri. Nu divorțez, sunt foarte bine! O am acasă, o port din când în când, dar nu tot timpul, o iubesc, o ador. E un simbol, important este să fie bine în familie, să fie armonie. Verigheta și inelul de logodnă sunt doar așa”, a spus Lavinia Pîrva în cadrul emisiunii ”Xtra Night Show”.
”Copilul mă solicită mult, este un copil bombă cu ceas! Am timp să și lucrez la proiectele mele, dar mare parte din timp stau cu el, pentru că asta mi-am propus, nu vreau să pierd nimic. Sunt fericită cu Alexandru, intru în lumea lui, mă inspiră. De altfel, de asta am făcut acest proiect”, a spus Lavinia Pîrva la televizor, arată Cancan.
Pe de altă parte, bruneta Lavinia a spus în emisiune modul în care a luat naștere afacerea cu articolele vestimentare: ”Mă îngrășasem și am vrut să-mi schimb garderoba. Am găsit o fabrică pentru o linie specială de haine pentru mine. Unor prietene le-a plăcut și așa am dezvoltat proiectul, a devenit o afacere”.
Sursă foto: Instagram