Prezentatorul este de părere că “în spatele unui virus real există o mega afacere, iar unii decidenți medicali și politruci de pretutindeni au călcat peste cadavre la propriu pentru a ne impune o situație care e departe de realitatea științifică și medicală”. A resimțit criza și nu are încredere în testele Covid. A explicat despre toate acestea, în exclusivitate, pentru CIAO.RO. Ce spune Mădălin Ionescu despre Dan Bittman, reîntoarcerea în televiziune, situația în care se află România, dar și despre ce face de când nu mai apare zilnic la TV, aflați acum detalii unice!
Cum vedeți situația actuală în care ne aflăm cu toții? Am văzut că ați postat la un moment dat pe Facebook un mesaj în care spuneați că ne aflăm într-un fel de al treilea război mondial… Ce vă deranjează cu privire la Coronavirus și de ce?
Mulți oameni nu par să perceapă adevărata dimensiune a dramei sau tragediei prin care trecem în acest moment, iar eu nu am cum să dezvolt aici o serie de aspecte care au precedat declanșarea artificială a actualei crize. Pot să vă spun că unii din principalii decidenți medicali la nivel internațional au mai fost implicați într-o tentativă de declanșare a unei pandemii acum aproape 12 ani, o dată cu “gripa porcină”. Atunci povestea s-a stins lamentabil pentru ei, deși anunțaseră milioane de morți, iar milioane de doze de vaccin produse și achiziționate de diverse guverne au putrezit la propriu, nemaifiind administrate. Șeful Institutului de boli infecțioase din SUA, Anthony Faucci, unul din liderii mondiali în așa-numita operațiune de combatere a răspândirii noului coronavirus, nu este străin de Wuhan, institutul pe care-l păstorește finanțând chiar un experiment chinezesc care a produs în 2015 un rezultat foarte asemănător cu povestea actualului virus. Doctorul Drosten, șeful institutului “Robert Koch”, echivalentul german al Centrelor pentru “Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA”, a impus actuala formulă a testelor RT PCR, deși acestea nu pot depista nicio infecție, fapt precizat de o mulțime de savanți de talie mondială. El are prieteni care produc aceste teste și le vând în toată lumea. Șeful OMS, etiopianul Ghebreyesus e un fost comunist radical și prieten al regimului chinez. Există suspiciuni că actuala criză a fost pregătită în cele mai mici detalii de suprastructuri statale și centre de informații pentru o reconfigurare socială și politică de proporții, dar și pentru beneficiile masive ale unor lanțuri farmaceutice internaționale. Să nu uităm că al doilea război mondial a fost declanșat la insistențele cartelului german chimic și farmaceutic IG Farben. Aceste date sunt publice, reale și pot fi verificate de oricine vrea să înțeleagă mai bine contextul în care ne aflăm.
Aveți încredere sau nu în testele Covid?
Nu. Sunt laureați de premii Nobel care au afirmat răspicat: “testele pozitive au șanse să fie fals pozitive în procente de peste 84 la sută!” Înțelegeți cât de gravă este situația? Oricum aceste teste nu fac diferența între viruși gripali și noul coronavirus. E de notorietate, ceea ce înseamnă că mulți oameni cu gripe sezoniere au fost internați alături de bolnavii de COVID 19. Tratamentele sunt relativ asemănătoare, chiar dacă în cazul COVID 19 sunt anumite diferențe. De abia la începutul lunii septembrie FDA a aprobat în SUA noile teste care fac diferența între SARS CoV 2 și virușii gripali de tip A și B, dar la noi nu au ajuns. Inventatorul testului RT PCR, americanul Kary Mullis, laureat al premiului Nobel, a spus-o clar: “testul nu va depista niciodată dacă ești bolnav sau dacă te vei îmbolnăvi!”. Cu aceste teste specialiștii pot lua o moleculă invizibilă ochiului uman și o pot amplifica până când devine vizibilă, fără să facă, însă, diferența între o secvență activă sau una inactivă, moartă a unui virus identificat, de exemplu. Dacă ai avut o răceală cu ceva timp în urmă ai toate șansele să ieși pozitiv în urma acestui test, chiar dacă ești sănătos tun! De aici și numărul foarte mare de asimptomatici. Există un savant care a șocat, afirmând că dacă nu foloseam testele RT PCR… nu am fi avut vreo pandemie! Practic…avem, mai degrabă, o pandemie de teste RT PCR! Din păcate în spatele unui virus real există o mega afacere, iar unii decidenți medicali și politruci de pretutindeni au călcat peste cadavre la propriu pentru a ne impune o situație care e departe de realitatea științifică și medicală. Sunt asociații de avocați care intenționează să acționeze în instanță guverne și factori medicali chiar sub acuzația de “crime împotriva umanității”. Lucrurile vor exploda nu peste mult timp în toată lumea!
Dan Bittman a avut curajul să vorbească și a fost pus la zid. Ce părere aveți despre situația lui în momentul de față?
A fost pus la zid de cine? În primul rând de câțiva susținători din media ai propagandei oficiale COVID, așa-numiții “jihadiști -COVID”, oameni care au o vină uriașă pentru răspândirea unei atmosfere de panică și de teroare în rândul populației, pentru dezinformarea acesteia sau informarea precară ori unilaterală a oamenilor și care au contribuit serios la declinul social și economic din prezent. Poate nu toate nuanțele folosite de Dan au fost cele corecte, dar cele mai multe observații de ale lui au fost de bun simț.
Cât și în ce fel v-a afectat această criză cauzată de Coronavirus? Ați resimțit-o?
Am resimțit-o, evident, ca mulți alți români. Aveam proiecte în derulare și campanii de marketing proiectate, care au fost stopate sau amânate de criză. Per total sunt, însă, pe o linie pozitivă.
Când credeți că vom ieși din această criză mondială și România va începe să „înflorească” din nou?
Personal am o viziune ceva mai pesimistă asupra acestei povești. Nu cred de exemplu că vaccinul ne va ajuta să scăpăm de criza în care ne aflăm. Nu sunt împotriva ideii de vaccinare, dar nu cred în eficiența acestora pe termen lung. SARS CoV 2 pare să fie un virus inteligent care își poate modifica anumite particularități la ceva timp, astfel încât tot tratamentele medicamentoase vor fi cele care vor face diferența. Actuala criză se va prelungi pe mai mulți ani și va duce la mari schimbări sociale și transformări geo-politice. Suntem în plin război, indiferent că ne place sau nu acest termen, mă rog, e o părere pur subiectivă! România e doar un simplu actor sau executant în această etapă. Poate că actuala criză va crea germenii apariției unor forțe politice capabile să-și îndrepte cu adevărat fața spre interesele țării !
Ați primit în ultima vreme oferte de a vă reîntoarce în televiziune? Le-ați luat în calcul?
Am primit oferte imediat după ce m-am retras! Prima a venit după nici măcar o lună. Între timp am avut mai multe discuții cu posturi generaliste sau de nișă. Nu am ajuns, însă, la un numitor comun. Nici nu am fost hotărât să fac acest pas. Mă simt foarte bine în online!
Ce tip de emisiune v-ar reprezenta acum și în ce condiții v-ați întoarce în tv?
Cu toată modestia…pot realiza și prezenta o gamă foarte largă de producții tv. Aș prezenta un show motivațional, cu povești umane de excepție. Sunt o mulțime de români cu vieți de film și realizări incredibile. Am proiectul în cap. Am creionat, totodată, scenariile unor reality-show-uri originale, foarte puternice, care ar cuceri imediat piața românească și ar putea fi vândute în afară. Oamenii îmi cer în fiecare zi să mă întorc în tv, dar o voi face doar pentru proiecte originale și de impact. Nu exclud nici o colaborare cu o stație de știri!
Ce părere aveți despre emisiunile actuale de la noi și ce anume vă place să urmăriți de acasă?
O să răspund printr-un clișeu. Nu prea am timp să urmăresc emisiuni tv. Sunt foarte, foarte ocupat. Îmi e ușor să-mi dau seama, totuși, că nu s-a schimbat mai nimic din momentul plecării mele. Nimic nou, nimic spectaculos. E o perioadă în care televiziunile românești încearcă să reziste în contextul unei crize economice cu urmări imprevizibile. Intru pe Netflix din când în când…
Încotro credeți că ne îndreptăm în ceea ce privește mass-media? Vom rămâne curând doar cu platformele online!
Online-ul depășește televiziunea ca impact, chiar și în România. În ultimii cinci ani cam 30 la sută din telespectatori au migrat spre internet și nu s-au mai întors în fața micului ecran. Televiziunile vor fuziona în timp cu online-ul sau își vor dezvolta prezența în acest perimetru. În zece ani, principalele producții ar putea fi pe online și nu la tv. Mass-media clasică va dispărea dacă nu se adaptează. Oricum, actuala criză a dus la creșterea neîncrederii unor segmente mari de public în presa “consacrată”.
De când sunteți pe cont propriu vă considerați influencer? Din ce anume câștigați cel mai bine?
Am fost tot timpul un influencer, chiar și în perioada de tabloid tv. Pasul spre online nu a fost foarte greu din acest motiv. Oamenii au fost interesați să-mi urmărească în număr foarte mare emisiunile de pe Facebook încă din prima clipă. Am ediții pe Facebook care depășesc de câteva ori audiența oricărui talk-show tv! Chiar și în timp real, într-o oră de transmisie live, reușesc deseori să depășesc vizionările oricărui talk-show tv, iar pentru asta le mulțumesc enorm prietenilor și simpatizanților mei din tv și din mediul virtual. Ei știu că am fost natural și sincer întotdeauna, iar asta contează enorm. În acest moment trăiesc exclusiv din online. Fac producții video, creez spoturi comerciale și campanii de marketing. Unul din spoturile realizate după un scenariu de al meu a fost vândut la finalul anului trecut în opt țări din Europa Centrală și de Est.