S-au drogat până la desfigurare! Imagini halucinante cu cele mai apreciate vedete din lume

Publicat: 25 aug. 2020, 11:27 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Dependența de droguri este un subiect des întâlnit în rândul vedetelor. Din nefericire, acest viciu a adus unora probleme extrem de grave, iar altora chiar și moartea.

Tara Reid a făcut furori cu rolul din „American Pie” şi toată lumea îi aştepta cu nerăbdare ascensiunea. Însăâ, după ce s-a despărţit de iubitul ei din acea perioadă, singurul rol remarcabil pe care l-a mai interpretat a fost cea de „fată de petreceri”. A fost internată şi la dezintoxicare, dar fără prea mult succes.

Vedetele de la Hollywood, desfigurate de droguri

Britney Spears a fost odată vreme Prinţesa Muzicii Pop. Numai că faima dobândită mult prea brusc a făcut-o să cedeze psihic. Este de notorietate episodul în care, într-o noapte, s-a ras în cap…

Lindsay Lohan este exemplu cel mai clar de copil-actor, care devine sursă de bani pentru părinţi. Cei doi au împins-o să ia rol după rol după rol, până când a cedat psihic. Ca să se simtă mai bine, a început să se drogheze şi să bea. Iar în momentul în care şi-a dat seama că nu mai are o carieră, a încercat să şocheze schimbându-şi periodic orientarea sexuală.

Aceasta este cunoscută pentru numeroasele sale vizite în centrele de reabilitare și în spitale unde nu înceta să consume substanțe interzise. Chiar dacă a ajuns să vorbească și în emisiuni TV despre problema care îi macină viața, aceasta nu a oprit consume substanțele interzise. Dealerul acesteia a dezvălui că Lindsay cumpăra cocaină și ale droguri, chiar și în valoare de 15.000 de dolari.

Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, la numai 27 de ani. Artista a fost găsită fără suflare în apartamentul ei. Lângă ea, se aflau trei sticle de vodcă goale, iar raportul medical post-mortem a confirmat că vedeta avea 416mg de alcool pe decilitru în sângele ei, adică destul încât să-i inducă o comă ireversibilă şi să-i blocheze sistemul respirator. Ceea ce s-a şi întâmplat! Scurta ei viaţă a fost afectată de depresie, autoflagerare, tulburări alimentare şi dependenţa de droguri şi alcool. Înaintea dispariţiei ei, Amy a încercat din răsputeri să-şi învingă dependenţa de alcool, dar fără succes,

Publicat: 25 aug. 2020, 11:27 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×