O nouă tragedie s-a produs la Timișoara. Patru copii și-au găsit sfârșitul chiar în apartamentul în care locuiau.
Incidentul cumplit a avut loc în noaptea de miercuri spre joi. Un incendiu a izbucnit în locuința în care se aflau aceștia. În tot acest timp, părinții nu erau acasă. Doar fratele de 14 ani a reușit să se salveze din calea incendiului, scrie hotnews.ro.
Ceilalți patru frați au pierit în incendiu. Conform ISU Timiș, pompierii au venit imediat pentru a lichida incendiul de pe strada Memorandului din Timișoara.
Incendiul venea dintr-o cameră și se extinsese pe hol. În casa cu două apartamente, locuiau nouă persoane, patru adulți și cinci copii.
Cel mai mic dintre copii avea doar patru luni. Părinții nu erau acasă. Focul ar fi izbucnit de la o sobă. O vecină a mărturisit că a făcut plângere la Protecția Copilului, deoarece minorii au fost lăsați singuri în casă.