Ambrozia e planta care, din momentul în care produce cantități mari de polen, devine periculoasă pentru sănătatea noastră.
Peste 482.000 de români, alergici la polenul din ambrozie. Potrivit datelor Ministerului Mediului, din populația activă a României, aproximativ 482.000 persoane sunt alergice la polenul din ambrozie.
Buruiana ambrozia produce mari cantități de polen începând cu mijlocul lunii iulie, acesta fiind și momentul în care planta poate afecta sănătatea omului. Perioada de polenizare se încheie spre finalul lunii septembrie.
Potrivit datelor unui raport privind combaterea ambroziei întocmit de Ministerul Mediului, se estimează că din totalul populației active a României, respectiv 9.000.000 de persoane, un număr de 482.000 persoane sunt alergice la polenul de ambrozia, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm.
„Aceste date evidențiază o prevalență crescută a alergiei la ambrozia de 5,35% în populația activă din România, ceea ce indică o morbiditate crescută, comparabilă cu cea dată de diabetul zaharat. Se estimează că populația expusă la polenul de ambrozia atinge 6 milioane, majoritatea din vestul țării, celelalte regiuni fiind mai puțin afectate”, se arată în document.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în ceea ce privește alergia la ambrozie, cazurile sunt multiple, ea devenind extrem de frecventă în a doua parte a anului.
„Pacienții au început să acuze probleme încă de acum două – trei săptămâni”, preciează Sandra Alexiu.
În ceea ce privește paleta simptomatică a alergiei provocată de ambrozie, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov a precizat că aceasta se manifestă prin afectarea aproape a tuturor elementelor care trădează o alergie.
„Apare o conjuctivită alergică, o rinită alergică acută, pot să apară obstrucții, până la wheezing, adică respirația poate să fie îngreunată. În această perioadă, lăcrimarea e foarte abundentă și împiedică vizibilitatea corectă, pacientul strănută foarte mult și secrețiile nazale sunt foarte intense”, completează aceasta.
În ceea ce privește tratamentul, alergia poate fi ușurată cu ajutorul antialergicelor și a topicelor. „Se pun picături în ochi, picături în nas, se tratează tusea dacă este necesar, dar cel mai important ar fi să se pună în practică legea”, spune preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.