Conform avocatului se pare ca Gheorghe Dinca si vecinii sai ar forma un grup infractional si se protejeaza unii pe altii prin declaratii, refuzand sa vorbeasca si sa dea detalii.
Avocat despre Gheorghe Dinca: „Trebuie pazit foarte bine sa nu fie sinucis” Avocatul Tonel Pop a dat cateva detalii jurnalistilor astazi dupa ce anchetatorii au inceput o noua faza de cercetare in curtea lui Gheorghe Dinca.
Pop a amintit în faţa jurnaliştilor că s-ar fi impus din rândul anchetatorilor o lege a tăcerii, dar că „pe de altă parte nici nimeni nu ne anunţă nimic. Nici nu ştiu ce să vă spun. Voi avea mai multe lucruri de spus când am să iau contact cu procurorul, au fost mai multe activităţi care s-au făcut la Bucureşti privind aceste expertize, şi acolo se întreprind cercectări, n-avem decât să avem încredere unii în alţii, până la proba contrarie, dar… nu văd nici şansele unei încrederi, ci mai mult germenii unei disperări, ca să zic aşa“, a declarat avocatul.
„Cheia este la el. Mă tem foarte mult că cei care, să zic aşa, vor să facă rău şi nu să facă bine se gândesc la două teme: una din teme cred că este că i se promite că va fi scos nebun – nu am spus că i se promite de către autorităţi, să fim înţeleşi, pentru că orice cuvânt scot îl interpretaţi, unii dintre dumneavoastră, într-un alt sens, iar alţii se gândesc cum să-l suprime. Părerea mea este – şi anunţ oficial, şi rog – să fie foarte bine păzit, să nu poată să fie sinucis“, a spus avocatul.
Omul legii se teme ca autoritatile sunt duse de nas si pacalite de intregul lant de complici, ajutoare sau oameni care stiau ceea ce facea Dinca. Cert e ca el nu-i considera niste simplii tarani pe care nu dai doi bani pe vecinii lui si pe oamenii care aveau cartele prepay de la el. Conform avocatului intre toti acestia ar fi existat legaturi si o lege a tacerii.
„Audierile se extind şi cred că vor fi persoane care poate vor fi şi reţinute, măcar pentru mărturie mincinoasă, favorizarea infractorului, pentru că mint de sting. Să ştiţi că acest individ are tot felul de trepăduşi care menţin o anumită omerta. Sunt foarte-foarte vicleni, foarte stabili, nu vreau să spun care şi cum, că de-abia aşteaptă să mă acuze Baroul Bucureşti (…) Mint şi nu vor să spună adevărul. Sunt foarte buni la minciuni, simulează, disimulează, o ţin pe-a lor, au tehnici de-a minţi, de-a manipula. Te uiţi aşa la ei, par nişte indivizi de nu dai doi bani pe ei. Mă scuzaţi, e o expresie generică, nu mă refer exact la unul din ei, să nu fiu acuzat că fac mai mulţi bani şi eu nu-i apreciez cum trebuie, dar vă spun: să-i vedeţi cum scriu, să-i vedeţi cum semnează, adevărate mici genii ale răului, mulţi din jurul lui, nu spun că vecinul din stânga, nici din dreapta, din jurul lui. În momentul în care va începe primul să vorbească, atunci va fi un bulgăre de zăpadă care se va rostogoli. (…) Din punctul meu de vedere, dacă dosarul Luizei era instrumentat cum trebuie în acest moment nu vorbeam de cazul Alexandra şi nici de alte cazuri, eu bănuiesc că sunt şi alte cazuri intercalate între aceste două fete. Iar acolo miroase la propriu a cimitir, în această casă a groazei, v-am spus de prima dată, până să simţiţi şi dumneavoastră“, a mai spus Pop.