Iată că, după Untold, iubitorii de muzică trance/dance vor avea ocazia să îl revadă, în România, pe Dj-ul nr. 1 al Americii mixând piesele lor preferate.
Evenimentul va avea loc pe 3 noiembrie, în club Kristal din București, iar surpriza vine și din partea invitaților lui.
Pe scena, vor urca 4 Strings cunoscuți pentru super hitul „Take me away” , Adina Butar, cea care, de ani buni cântă împreună cu Markus pe scene din întreaga lume și îi este atât parteneră de business, dar și alte nume sonore internaționale.
Markus Schulz este unul dintre cei mai bine cotați dj din întreaga lume, iar ani la rând a fost declarat dj-ul numarul 1 în SUA, în urma voturilor publicului. Acesta și-a oficializat logodna cu românca Adina Butar, chiar în noaptea dintre ani, în fața a mii de spectatori, în Los Angeles.
Cei doi vor organiza nunta, anul viitor, pe 1 iunie, la Ibiza, într-un resort închiriat total pentru ei, alături de prieteni apropiați și familii.
Până atunci, fanii din România îi vor putea vedea, pe 3 noiembrie, în București, club Kristal.