A vrut sa-si ajute bunica sa faca ordine in garaj inainte sa se mute si a descoperit o comoara auto.
Un student a gasit in garajul bunicii sale un Lamborghini si un Ferarri de colectie. Imaginile cu garajul bunicii lui au devenit virale dupa ce a descoperit in el doua dintre cele mai impresionante masini de colectie.
Un Lamborghini si un Ferrari zaceau pline de praf si acoperite de o gramada de alte lucruri intr-un garaj in care n-a mai intrat nimeni de mai bine de 20 de ani. Studentul a vrut sa-si ajute bunica dupa ce ea i-a spus ca planuieste sa vanda casa si sa se mute.
Atunci cand a intrat in zona garajului si-a dat seama ca pe langa muntii de lucruri inutile erau si 2 masini ce pareau foarte scumpe. Dupa ce le-a curatat de tot ceea ce le acoperea si-a dat seama ca are in fata un Lamborghini si un Ferrari, ambele destul de vechi.
Le-a facut poze si le-a pus pe net, intreband comunitatea daca stie cineva detalii despre cele doua masini si mai ales daca poate estima cineva cat ar valora automobilele. Nu a trecut mult si a inceput sa aiba o groaza de reactii la poze si lumea sa-l felicite si sa se minuneze de descoperirea lui.
Masinile sunt un Lamborghini Countach din 1981, o editie limitata care nu s-a produs decat in 321 de exemplare si se pare ca intr-o stare functionala ar valora peste 350.000 de lire, iar Ferrariul este un 308 GTS Targa, fara roti, dar care restaurat poate valora mai bine de 80.000 de lire.
Toata lumea de pe internet a vrut sa stie povestea masinilor si cum a fost posibil ca nimeni sa nu stie de ele pentru atata timp. Din cate se pare bunicul lui, care acum nu mai traieste a avut in anii 80 o afacere de inchirieri de masini de colectie, dar cand afacerea nu prea a mai mers si asigurarile au devenit prea scumpe a decis sa vanda masinile.
Doua dintre ele, Lamborghini-ul si Ferrari-ul, le-a parcat in garaj si le-a abandonat acolo. Acum valoarea masinilor depaseste 430.000 de lire si nepotul lui este foarte fericit.