Oreste Teodorescu a facut declaratii dupa ce a fost audiat la DIICOT.
Jurnalistul Oreste Teodorescu a fost audiat luni, 16 iulie, la DIICOT Ploiesti pentru dosarul „Stupefiante pentru VIP-uri”. „Sarada de prost gust s-a terminat”, a declarat acesta dupa ce audierea a luat sfarsit.
„Am fost in aceasta dimineata la DIICOT Ploiesti fiind citat ca martor! Inca de la inceput, procurorul de caz si ofiterul judiciar mi-au precizat ca informatiile eronate aparute in spatiul public cum ca mi s-a perchezitionat casa, ca am cumparat droguri de 1.000 de euro si alte bazaconii nu provin de la ei, motivand ca daca ar fi fost asa, m-ar fi citat sau chiar retinut ca suspect!
Mi s-au aratat patru fotografii (trei barbati si o femeie) si am fost intrebat daca cunosc aceste persoane. Am precizat ca nu am nicio legatura cu niciuna dintre persoanele publice din dosar, nu ma droghez si nu am consumat substante interzise. Mi s-a precizat ca odata semnata declaratia, prezenta mea in acest dosar nu mai este necesara!
Acum, intrucat in spatiul public au fost comportate minciuni grosolane, menite sa-mi prejudicieze dreptul la imagine, credibilitatea profesionala si sociala, alterarea relatiilor de familie si promovarea unui climat de neincredere publica in ceea ce priveste afirmatiile mele, voi actiona in instanta pe toti cei care se fac vinovati de aceste fapte, solicitand pagube morale si materiale!
La iesirea de la DIICOT am raspuns tuturor intrebarilor jurnalistilor, in speranta ca vor publica integral decizia mea! Astept ca cei care au preluat si multiplicat minciunile grosolane despre mine, sa dea dezmintiri direct proportionale!” a scris Oreste Teodorescu pe pagina lui de Facebook
In decursul acestei saptamani au mai fost chemati la DIICOT si Raluca Badulescu, jurta al emisiunii”Bravo ai stil” dar si creatorul de moda Razvan Ciobanu. Cele doua vedete de televiziune au fost chemate in calitate de martori.