Zi istorică în Marea Britanie! Încoronarea regelui Charles al III-lea

Publicat: 06 mai 2023, 13:30 Autor: Camelia Vedete

Încoronarea regelui Charles al III-lea. La opt luni de la moartea Reginei Elisabeta a II-a, dată la care Charles al Marii Britanii a început oficial să domnească, mai precis pe 6 mai, va avea loc încoronarea propriu-zisă a acestuia, în cadrul unei ceremonii fastuoase, ce îmbină tradițiile străvechi cu privirea către viitor.

Regele a optat pentru o ceremonie mai restrânsă, mai scurtă și mai diversă decât încoronarea anterioară organizată pentru mama sa, în 1953.

Momentul central al evenimentului constă în așezarea pe istoricul Scaun al Încoronării, cunoscut sub numele de Scaunul Regelui Edward 1, realizat la ordinul lui pentru a păstra Piatra din Scone, pe care a adus-o din Scoția la Westminster Abbey, în 1296.

LIVE UPDATE PE CANCAN.RO.

Încoronarea regelui Charles al III-lea. Ce se întâmplă în timpul slujbei de încoronare

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, va conduce ceremonia. Elementele de bază ale slujbei sunt recunoașterea, jurământul, ungerea, învestitura și încoronarea, urmate de întronare și omagiu. După ce va depune jurământul de încoronare, care este un jurământ de a conduce conform legii, de a exercita dreptatea cu milă și de a menține Biserica Angliei, monarhul este uns cu ulei sfânt de către arhiepiscop. Acest moment este considerat cea mai sacră parte a slujbei și nu a fost televizat în 1953.

Încoronarea regelui Charles al III-lea. Ce va purta regele Charles la ceremonie

Regele va reutiliza mai multe haine istorice purtate de monarhii anteriori, în „interesul durabilității și eficienței”, potrivit Palatului Buckingham.

„Majestatea Sa va reutiliza veșmintele care au fost prezentate în Serviciile de încoronare ale Regelui George al IV-lea în 1821, ale Regelui George al V-lea în 1911, ale Regelui George al VI-lea în 1937 și ale Reginei Elisabeta a II-a în 1953, inclusiv Colobium Sindonis, Supertunica, Mantaua Imperială, Centura Sabiei Încoronării și Mănușa Încoronării”, au mai subliniat reprezentanții palatului.

Și dacă este o sărbătoare regală, desigur că există o procesiune. De fapt, vor fi două pe străzile capitalei britanice, una pentru încoronare, cealaltă după slujbă, când monarhul și membrii familiei regale își vor face apariția pe balcon și vor urmări un zbor a peste 60 de avioane.

Traseul în sine este semnificativ mai scurt decât călătoria de cinci mile a Reginei Elisabeta a II-a până la Westminster Abbey din 1953. De menționat că două trăsuri îi vor transporta pe Charles și Camilla pe 6 mai, în timpul ceremoniei de încoronare de la Londra. Prima, Diamond Jubilee State Coach, construită pentru aniversarea a 80 de ani a Reginei Elisabeta a II-a în Australia, folosită în loc de tradiționala Gold State Coach (cunoscută ca fiind și incomodă) îi va conduce pe cei doi consorți pe drumul spre Westminster Abbey.

Trăsura de stat Diamond Jubilee State Coach pare tradițională, însă în realitate este modernă, dotată cu aer condiționat, geamuri electrice și suspensii moderne.
Charles şi Camilla nu vor utiliza decât la întoarcere tradiţionala Gold State Coach, o trăsură fabricată în 1762, decorată cu aur, care îi transportă pe suveranii britanici cu ocazia marilor evenimente. Aceasta a fost întrebuințată la fiecare încoronare începând din 1831.

Pe lângă cele două trăsuri, trei coroane vor fi folosite la încoronarea de la Westminster Abbey. Regele Charles al Marii Britanii va purta Coroana Statului Imperial în timpul ceremoniei, apoi Coroana Sfântului Eduard în timpul întoarcerii la Palatul Buckingham. Cât despre Regina Consort Camilla, aceasta va purta coroana Reginei Maria, străbunica lui Charles.

Încoronarea regelui Charles al III-lea. Când începe procesiunea de încoronare

Încoronarea lui Charles al III-lea este actul care-l legitimează oficial ca monarh al Regatului Unit. Mai mult, este un rit străvechi care simbolizează începutul domniei sale. Coroana Sfântului Eduard a fost purtată ultima dată de regina Elisabeta a II-a, la încoronarea sa în 1953, și a fost scoasă rareori din Turnul Londrei, în cei 70 de ani care au trecut de atunci.

Deși a fost realizată în 1661, Regele Charles al III-lea va fi al șaptelea monarh care va purta Coroana Sfântului Eduard. Ceremonia oficială de încoronare este programată să înceapă la ora 13:00, ora României, informează protv.ro.

Avem și o imagine mai clară cu privire la cele aproximativ 2.000 de persoane care se află pe lista de invitați. Ca în cazul multor evenimente, familia este adesea pe primul loc și mulți membri ai familiei regelui Charles și ai Camillei urmează să participe. Regele Charles și Camilla au invitat, în semn de recunoaștere, 850 de reprezentanți ai multor organizații de caritate pe care le susțin.

Cu aproape 4.000 de militari, această operațiune ceremonială va fi cea mai mare de acest gen pentru o generație. „Între managementul mulțimii și securitatea șefilor de stat și a capetelor încoronate, aproape 30.000 de polițiști sunt mobilizați în această săptămână” conform The Telegraph.

De asemenea, vor fi și „lunetiști dislocați pe acoperișuri și sute de camere de supraveghere antrenate pe traseul procesiunii”, iar „Poliția din Londra a făcut cunoscut că nu va avea nicio toleranță față de oricine încearcă să perturbe petrecerea”.

Publicat: 06 mai 2023, 13:30 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×