Vortexul polar ajunge în România. Cum trebuie să vă protejați de tempraturile extrem de scăzute

Publicat: 15 ian. 2021, 10:43 Autor: Elena Arhiva
Vortexul polar ajunge în România. Cum trebuie să vă protejați de tempraturile extrem de scăzute

Vortexul polar care a adus deja temperaturi extrem de scăzute în Europa, ajunge în weekend și în țara noastră, aducând ger cumplit în întreaga țară.

„Vremea mâine, (n.r. azi) începând din partea de vest, nord, centru și nord-est a țării va intra într-un proces de răcire, iar mâine noapte va deveni chiar geroasă în bună parte din țară. Temperaturile vor fi în scădere atât la nivelul minimelor – discutăm chiar de mâine dimineață în zonele depresionare de minus 13 grade celsius până la cel mult minus 3 grade celsiu în zona litoralului. Nu în ultimul rând valori la nivelul maximelor care să se situeze în general între minus 6 până la cel mult 2 grade Celsius.

Dar, sâmbătă și duminică, precum și precum și primele două zile de la începutul săptămânii viitoare, valorile vor fi în scădere, mult mai accentuat, pentru că deja în zonele depresionare discutăm de valori sub minus 15, minus 18 grade, posibil minus 20 de grade Celsius, astfel încât, inclusiv în zona litoralului, valorile de temperaturi să se situeze sub minus 6 – minus 7 grade Celsius, iar la București chiar minus 10 grade Celsius” , a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3.

Cum ne protejăm de ger

Primul lucru pe care trebuie să îl facem atunci când ne pregătim să ieșim din casă, fie că mergem la birou sau doar traversăm strada pentru a merge la cumpărături, este să ne îmbrăcăm cu haine care să ne protejeze de ger. Medicii spun că trebuie să te îmbraci cu geci groase, impermeabile, de preferință lungi. Ideal este să ai la îndemână o geacă mai lungă, căptușită, cu glugă îmblănită care te va proteja de vânt.

Trebuie să îți protejezi, de asemenea, extremitățile, sensibile la temperaturile scăzute. Altfel, riști să apară degetăturile la nivelul lor. Capul trebuie acoperit și ferit, la rândul său, de ger, căciulile și fularele fiind accesorii indispensabile în următoarele zile.

Hainele din bumbac, fie ele pulovere sau bluze, sunt recomandate pe vreme rea. Acestea sunt considerate a fi un bun izolator termic.

Chiar dacă atunci când este ger afară nu vrei să bei apă, este important să fii hidratat atunci când termometrul indică temperaturi negative. Poți să înlocuiești apa plată sau minerală cu băuturi calde, precum ceaiurile din plante. Poți, de asemenea, să alegi un amestec de plante dedicat întăririi imunității, pentru a-ți ajuta organismul să reziste la bolile de sezon. Este indicat, de asemenea, să mănânci supe și să eviți alcoolul pentru că acesta duce la pierderi mari de căldură și, în cazuri extreme, la apariția hipotermiei. Foarte importantă este și hidratarea pielii.

Nu uita să folosești creme de mâini pentru a te asigura că pielea nu se crapă din cauza gerului.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 15 ian. 2021, 10:43 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă