Vine potopul! Cod portocaliu și galben de vreme rea în peste jumatăte de țară!

Publicat: 15 iun. 2021, 10:38 Autor: Elena Arhiva
Vine potopul! Cod portocaliu și galben de vreme rea în peste jumatăte de țară!

Nu scăpăm de ploi și vreme rea! Administrația Națională de Meteorologie a emis două alerte de vreme severă, un cod galben de ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată, dar și un cod portocaliu pentru ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului pentru mai bine de jumătate de țară.

ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 15 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 23:00
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

        În intervalul menționat, local în Moldova, jumătatea vestică a Munteniei, estul Transilvaniei, zona Carpaților Orientali și local în Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, 40 l/mp.
Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80…90 km/h.

Notă: astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni. Vremea se va menţine în general instabilă până la sfârşitul săptămânii.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ – COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 15 iunie, ora 12:00 – 16 iunie, ora 23:00
Fenomene vizate:
 ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului
Zone afectate: Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, cea mai mare parte a Moldovei

      În Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și cea mai mare parte a Moldovei,  instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 25…35 l/mp și pe spații mici 50…60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăși 70…90 l/mp.                                    Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h şi vor fi vijelii.

Sursa foto: Pexels.com

Publicat: 15 iun. 2021, 10:38 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×