Vine iarna! Cod portocaliu de ninsori și cod galben de vânt în mai multe județe din România

Publicat: 04 ian. 2021, 10:47 Autor: Elena Arhiva
Vine iarna! Cod portocaliu de ninsori și cod galben de vânt în mai multe județe din România

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineață, un cod portocaliu de viscol și ninsori abundente în Carapații Meridionali, iar pentru 14 județe un cod galben de ploi și vânt puternic. De asemenea, ANM a emis o prognoză meteo specială pentru București.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 04 ianuarie, ora 14:00 – 05 ianuarie, ora 08:00
Fenomene vizate: ploi abundente; intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ și viscolite la altitudini de peste 1700 m
Zone vizate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, va ploua în toată țara, iar în vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei și sudul Banatului se vor acumula cantități de apă care vor depăși local 25…35 l/mp și izolat 40…60 l/mp. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1700 m, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea instensificări cu rafale, în general, de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

      NotăIntensificări ale vântului vor fi și în Carpații Orientali, cu rafale de 60…80 km/h, precum și, local și temporar, în sudul, estul și centrul țării, cu viteze de 45…55 km/h.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 04 ianuarie, ora 18:00 – 05 ianuarie, ora 08:00
Fenomene și zone vizate: viscol puternic și ninsori abundente în Carpații Meridionali, la peste 1700 m altitudine

Pe crestele Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80…110 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității sub 50 m.

Notă: În Carpații Orientali și Meridionali va continua să ningă și pe parcursul zilei de marți (5 ianuarie), dar în general slab cantitativ.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 04 ian. 2021, 10:47 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă