Ioana Dichiseanu și Simona Florescu au susținut un duet de excepție în ploaie! Mama și fiica au ridicat publicul în picioare, în stațiunea Venus de pe Litoralul românesc.
Ioana Dichiseanu a susținut un recital de muzică fado la grădina de vară a hotelului Afrodita din Venus. Pentru că a început ploaia, Simona Florescu a cântat alături de fiica ei, ținând o umbrelă pentru amândouă. Ei bine, vremea capricioasă nu a împiedicat-o pe micuța Anastasia, fiica Ioanei Dichiseanu și a omului de presă Adrian Artene, să danseze cu pletele în vânt.
Momentul unic al celor trei generații a fost apreciat de public, care s-a ridicat în picioare și a dansat alături de fiica și nepoata regretatului actor Ion Dichiseanu.
“Începuse o ploaie ușoară în timpul programului meu și, cu toate acestea, lumea a ieșit la dans pentru ca, apoi, când am început duetul cu mama să ni se alăture și Anastasia. Și a ținut să danseze fără umbrelă”, a declarat Ioana Dichiseanu pentru CIAO.RO.
Ioana Dichiseanu a lansat primul album de muzică fado de pe piața din România. Fiica regretatului actor Ion Dichiseanu aduce în prim-plan un gen muzical interpretativ și melodic pornit în Lisabona la începutul secolului al 19-lea, dar care are, probabil, origini mult mai timpurii. Artista cântă alături de fiica ei, fiind o mare surpriză pentru ascultători.
Fiica regretatului mare actor Ion Dichiseanu continuă să surprindă în plan artistic. Ioana Dichiseanu a lansat pe piața din România primul album de muzică fado. Poezie cântată care își trage seva din sufletul Portugaliei, muzica fado se face, astfel, auzită în țara noastră, prin intermediul albumului ”O meu fado”.
Albumul scos pe piață de casa de discuri ”Eurostar” conține 12 piese remarcabile, prefațate de jurnalistul Adrian Artene:
”Aceasta este muzica fado: viață vie! Nimic fără ea nu ar exista! Fiindcă fado e, dincolo de toate, destin, e soartă. Așa credeau vechii latini, pentru care fatum (din care a prins rădăcini fado) este destin! O soartă care ne urmează, pretutindeni, asemenea unei umbre. În muzica fado înmugurește destinul acestei lumi. Ca într-un pom al lumii, înfloresc curcubeele modinha, se deschid petalele dansurilor slavilor africani și se tolănesc pe plajele însorite ale Iberiei, de la Lisboa la Coimbra, versurile saudade ale poeților portughezi”.
De altfel, Adrian Artene a avut câteva cuvinte speciale de spus despre reușita Ioanei Dichiseanu: ”Fado e răsărit și apus. E mare și deșert. E rugăciune și e lacrimă. E una dintre coastele Omenirii, e muzica clopotelor de la poarta Raiului și limbajul nostru pe care îl murmuram în dialogul purtat cu veșnicia! E ceea ce, prin glasul Ioanei Dichiseanu, ne învie!”.