VIDEO. A debutat în serialul fenomen „Caracatița”, care l-a propulsat printre cei mai sexy actori ai anilor 90. Cum arată acum Raoul Bova, starul dorit de toate femeile

Publicat: 19 nov. 2020, 15:04 Autor: Elena Vedete

Raoul Bova a debutat în serialul fenomen „Caracatița”, încă de primele apariții actorul fiind extrem de apreciat, atât pentru prestația artistică, cât și pentru fizicul său impresionant.

Caracatița a făcut furori în România începând cu anul 1992, când a început să fie difuzat pe micile ecrane. Raoul Bova a apărut abia mai târziu, în ultimele serii ale celebrului serial. Ar fi fost puțin imposibil să joace rol de polițist în momentul începerii filmărilor, în 1984, când acesta avea doar 13 ani.

Raoul Bova s-a născut într-o familie italiană din Roma, tatăl sau fiind angajat al Alitalia iar mama să casnică. Actorul mai are două surori, Daniela și Tiziana, de care este foarte apropiat. La vârstă de 16 ani a devenit campion la înot cu echipa S.S. Lazio din Roma, la proba de 100 m spate.

La 21 de ani s-a înrolat în Armata italiană și și-a îndeplinit stagiul militar în Bersaglieri. S-a înscris la Institutul italian de educație fizică și sport, dar a abandonat cursurile pentru carieră în actorie. A studiat actoria la școală Beatrice Barocco din Roma cu Michael Margotta.

Faima să se datorează seriei La Piovra, în care a apărut în sezoanele 7, 8 și 9. În anul 2002 apare în prima să producție americană alături de Anthony Queen.

Nu numai Raoul Bova a devenit faimos după au apărut în acest serial, ci și Michele Placido (renumitul comisar Corrado Cattani), Remo Girone sau Patricia Millardet.

Raoul Bova filmografie

Raoul Bova a jucat, de-a lungul carierei în zeci de filme și seriale. The Portrait’s Secret (2019), Tulips, Honour, Love and a Bike, Task Force 45-Fuoco amico (2016), All Roads Lead to Rome,
La scelta (2015), Sei mai stata sulla luna?, Torno indietro e cambio vita (2015), Fratelli unici (2014), Scusate se esisto!, Indovina chi viene a Natale? (2013), Immaturi – Il viaggio / (2012), La reina del sur, Nessuno mi può giudicare.
Filmografia completă a lui Raoul Bova o puteți găsi AICI.

 

Publicat: 19 nov. 2020, 15:04 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă