Vestea pe care toți o așteptau! Cleopatra Stratan și Edward Sanda se căsătoresc vara aceasta

Publicat: 17 mai 2021, 15:19 Autor: Andreea Voicu Vedete

Este fericire mare în familiile celor doi artiști! Cleopatra Stratan și Edward Sanda au decis ca anul acesta să se căsătorească, iar evenimentul va avea loc chiar în vară!

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au vorbit despre cel mai important eveniment din viața lor din acest moment, și anume nunta. Cei doi au decis ca anul acesta să facă nunta, în vară.

”Nunta o să se întâmple vara aceasta, nu dăm data exactă, vrem să fie surpriză pentru toată lumea. Iar luna de miere s-ar putea în Maldive, acolo ne dorim. Încă nu ne-am hotărât, cred că ne decidem după nuntă. Oricum vrem să fie undeva la căldură, liniște, relaxare”, a declarat Edward Sanda pentru impact.ro.

”Legat de plecarea de acasă, o fac doar fizic, cumva. Părinții mei reprezintă ”acasă” pentru mine, indiferent unde aș fi, la București, la Chișinău sau în deșert. Așa este și Edi pentru mine. Ei își doresc pentru noi să fim fericiți! Edi este omul perfect pentru mine și caracterul meu, noi fiind compatibili în absolut orice! Nu suntem geloși, suntem artiști amândoi și știm că este vorba de munca noastră atunci când colaborăm cu alți artiști, fete sau băieți”, a dezvăluit și Cleopatra Stratan pentru sursa citată.

Cum a început povestea de dragoste dintre Cleopatra Stratan și Edward Sanda

Deși s-au întâlnit în urmă cu câțiva ani, dragostea lor s-a născut la începutul acestui an, după cum a mărturisit chiar tânăra artistă.

„Noi ne-am cunoscut la Caracal. Eu aveam 11 ani și el avea 16 când ne-am întâlnit. Am cântat împreună la un concert. De fapt, eu am avut un concert la Caracal, pe 1 iunie 2014, am și acum afișul, și el a cântat în deschiderea mea. M-am îndrăgostit de el după 4 ani, pentru că după concert nu ne-am mai întâlnit, ne-am reîntâlnit acum 2 ani. Nu m-am gândit niciodată că bărbatul vieții mele și omul cu care vreau să trăiesc până la sfârșitul vieții, este omul pe care l-am întâlnit întâmplător când eram un copil și cu care am împărțit aceeași scenă”, a povestit ea.

sursă foto: arhivă Ciao

Publicat: 17 mai 2021, 15:19 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×