Unde a lucrat Sorin Bontea ca bucătar la începutul carierei sale: „Eu am trecut prin multe, eram puști, eram copil pe atunci”

Publicat: 18 mai 2021, 13:05 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Sorin Bontea este fără doar şi poate unul dintre cei mai apreciaţi bucătari din România. Deşi are o carieră impresionantă, puţini sunt cei care ştiu unde a lucrat pentru prima dată celebrul chef.

Recent, Chef Soriun Bontea a fost invitat la podcastul lui Mihai Morar, acolo unde a făcut mărturisiri nemaiştiute despre copilăria sa. Acesta a dezvăluit că s-a angajat ca bucătar de la o vârstă fragedă, iar primul său job a fost într-o alimentară unde se vindeau semipreparate.

„Eu am trecut prin multe, eram puști, eram copil pe atunci. Am lucrat prin Piața Amzei la Gospodina și un bar, după 1990. Era genul ăla de alimentară unde te duceai și luai semipreparate. Eu lucram acolo ca bucătar. Eram tot ajutor de fapt… Am lucrat trei ani, apoi m-au trimis în armată și m-am întors și tot așa era… Cred că ajunsesem bucătar, de la 1.500 de lei aveam vreo 2.150. Pe acolo era salariul. (…) Și ne trimiteau să muncim chiar și în noaptea de Revelion, undeva pe la Romexpo se făcea Revelionul Tineretului. Asta era înainte de armată, pe vremea lui Ceaușescu. Eram puști și noi am fugit de acolo, am mers la Revelion”, a detaliat chef Sorin Bontea, potrivit revistei Viva.

Acesta a mai dezvăluit şi faptul că, după ce a făcut armata, a vrut să fugă în Germania: ”Am ieșit din armată, ce țară liberă? Mentalitatea era la fel, s-a schimbat după ani 2000. Am încercat atunci să fug și eu în Germania. Fratele meu a fugit, dar pe noi ne-au prins pe la unguri și ne-au dat înapoi… S-a întâmplat în 1991, după ce am terminat armata”.

Sorin Bontea, interviu sincer despre familie

Într-unul dintre puţinele interviuri pe care le-a acordat despre familia sa, Chef Bontea a facut declarații despre partenera lui de viata si a mărturisit că a fost o femeie care l-a sprijinit întotdeauna.

”În mare parte, ei îi datorez poziția în care sunt astăzi. Soția mea are foarte multă grijă de mine pentru că mă iubește foarte mult.”, spunea acesta.

„Suntem împreună din 1989 şi ne-am căsătorit în 1994. Ne-am cunoscut la o petrecere, într-un grup de prieteni, iar eu am fost cel care a făcut primul pas. La prima întâlnire ţin minte că i-am dat un trandafir roşu şi de atunci îi dăruiesc mereu trandafiri roşii, îi plac foarte mult. Apoi i-am gătit mâncare chinezească“, a mărturisit acesta.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 18 mai 2021, 13:05 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă