Un tânăr de 24 de ani din Italia a recurs la un gest necugetat după ce a aflat cine era, de fapt, presupusa lui iubită cu care vorbea pe rețelele de socializare. Daniele a suferit un şoc în momentul în care a realizat că în spatele tastaturii se afla un bărbat de 64 de ani.
Daniele trăia o poveste frumoasă cu o tânără pe care o cunoscuse pe o rețea de socializare. Sau cel puţin aşa credea. A vorbit cu persoana respectivă mai bine de un an şi jumătate, însă, din diferite motive nu s-au văzut în realitate. Ulterior, băiatul a înţeles de ce. În spatele pozelor se afla un bărbat care voia să-l înșele.
Tânărul a descoperit că iubita lui era, de fapt, un bărbat, după ce a găsit pe un alt site pozele pe care respectivul individ i le trimitea.
Când a întrebat ce se întâmplă, bărbatul de 64 de ani i-a recunoscut totul. Acesta i-a spus că scopul discuțiilor era acela de a-l manipula.
În cele 18 luni de discuții, au fost zile în care Daniele și cea despre care credea că este fata de care s-a îndrăgostit au vorbit și 17 ore în continuu. Potrivit anchetatorilor care au preluat cazul, în tot acest timp, cei doi şi-au dat peste 8.000 de mesaje.
Din cauza frustrării și rușinii, tânărul și-a luat viața. Acesta a fost găsit spânzurat de mama sa, cu un bilet lângă el.
„Nu ți-am spus niciodată, dar îți doresc o lume bună…“, a scris tânărul, conform Corirre della Sera.
Avocații familiei au încercat în ultimii ani să caute în legislație o modalitate prin care să îl incrimineze pe cel care l-a înșelat pe tânăr, însă în cele din urmă, decizia instanței a fost doar o amendă în valoare de 825 de euro.
Sursă foto: pixabay