Crimă halucinantă în Moldova: un băiat de 17 ani a fost ucis de propria mamă! Femeia și-a înjunghiat propriul copil în gât și în abdomen, adolescentul fiind găsit de medici fără suflare.
Ionuț Nichifor a avut parte de un destin tragic. Viața lui a fost curmată bruscla numai 17 ani, iar cea care a decis să-l trimită la Dumnezeu a fost chiar mama lui. Ionuț Nichifor a murit luni, 4 noiembrie 2019, după ce a fost înjunghiat în gât de mama lui, depresivă după ani de zile munciți în Italia. Femeia este internată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati, unde urmează să fie expertizată pentru a se vedea dacă a avut discernământ la momentul săvârșirii faptei.
Liliana N., mama din Săveni care luni de dimineaţă şi-a ucis fiul de 17 ani, a fost internată la Psihiatrie, după ce medicii au constatat că rănile pe care şi le-a produs după crimă sunt superficiale. Femeia a vorbit despre momentele cumplite în care a decis să ia viaţa fiului ei. ”M-am certat cu soţul, cu toată lumea. Toată lumea a vrut să ne despartă şi să îmi ia copilul. Eu am vrut să iau copilul cu mine şi să murim amândoi. Eu am muncit pentru el şi eu l-am născut şi eu l-am făcut”, a spus aceasta în momentul în care a ajuns la spital, relatează botosaneanul.ro.
Ionuț ar fi împlinit 18 ani în luna ianuarie a anului viitor. Îi plăcea să joace fotbal și era legitimat la Unirea Săveni. Dispariția sa prematură și extrem de violentă a lăsat în urmă o familie în stare de șoc și prieteni, colegi, oameni care l-au cnoscut muți de durere.