Un nou lockdown în Europa: Franța a intrat în stare de urgență, Irlanda a interzis vizitele la domiciliu

Publicat: 15 oct. 2020, 08:28 Autor: Andreea Voicu Arhiva

În mai multe state din Europa au început să se ia măsuri, după ce numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus a crescut foarte mult.

De exemplu, în Irlanda, oficialii au luat decizia de a interzice vizitele la domiciliu, iar frontierele sunt supuse unor reguli severe. De asemenea, în Germania, Angela Merkel a anunțat faptul că se vor introduce noi măsuri mult mai restrictive pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Nici Franța nu se lasă mai prejos, deoarece guvernul a instaurant prin decret, stare de urgență sanitară.

Premierul Irlandei, Micheal Martin, a anunțat că începând de joi noaptea, nu mai au voie să meargă în vizită la alte persoane acasă: „Traversăm vremuri foarte dificile, iar lucrurile efectiv se pot înrăutăţi înainte de a se ameliora”. Totodată, o parte din magazine vor fi închise, fiind denumite ”magazine neesențiale”, dar și centrele de distracții, piscinele și sălile de sport. ”Muncitorii esențiali” sunt nevoiți să lucreze acum de acasă, arată g4media.ro.

În Franța, în cursul zilei de miercuri, guvernul francez a reinstaurat starea de urgență sanitară. Aceasta intră în vigoare începând cu ziua de vineri, la miezul nopții.

„Restricţiile vor dura patru săptămâni şi vom merge la Parlament pentru a le prelungi până la 1 decembrie. Şase săptămâni este intervalul de timp care ni se pare util”, a spus șeful statului.

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat un nou record: peste 4000 de persoane infectate

Bilanț coronavirus România, 14 octombrie 2020. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4016 noi cazuri noi de infectare cu noul coronavirus din 31.318 de teste prelucrate. De asemenea, au fost înregistrate încă 66 de decese noi, iar la ATI se află internați 686 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.740.624 de teste. Dintre acestea, 31.318 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.899 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.419 la cerere.

Pe teritoriul României, 15.843 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.959 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.250 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 43 de persoane.

Publicat: 15 oct. 2020, 08:28 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă