Trebuie să purtăm măşti şi în propria locuinţă? Explicații halucinante ale unor experți

Publicat: 04 aug. 2020, 15:57 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Trebuie să purtăm măşti şi în propria locuinţă? Explicații halucinante ale unor experți

O informație de ultimă oră a reușit să creeze în spațiul public multe controverse. Se pare că oamenii de ştiinţă încep să se gândească la măsuri extreme pentru a combate Coronavirusul. Astfel, unii experți ne îndeamnă să purtăm masca şi acasă.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că este necesar să ne acoperim nasul şi gura chiar şi în confortul casei noastre, mai ales dacă ne întoarcem acasă din vacanţe.

„Dacă aţi fost în vacanţă într-o zonă cu multe cazuri, la revenire, trebuie să-i protejaţi pe cei în vârstă şi pe cei cu comorbidităţi, gândindu-vă că sunteţi un potenţial bolnav. De aceea, trebuie să luaţi toate măsurile de precauţie, inclusiv purtarea măştilor în casă“, a declarat Deborah Birx, coordonator al luptei împotriva COVID-19 la Casa Albă.

Doctorul a ajuns la această concluzie după ce a observat faptul că persoanele asimptomatice au fost responsabile de infectarea unui număr mare de oameni. Astfel, îi sfătuieşte pe cei care locuiesc în aceeaşi casă cu persoane în vârstă sau care au probleme medicale să fie conştienţi de riscurile posibile şi să poarte masca şi acasă.

Temutul COVID-19 poate fi transmis chiar şi fără să ne părăsim locuiţa. Potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), mai puţin de 2% dintre persoanele infectate au luat virusul din afara locuinţelor, în timp ce aproape 12% s-au îmbolnăvit în propria casă, potrivit spynews.ro

Cum s-ar putea trata infecția cu noul coronavirus

Terapiile biotehnologice utilizate împotriva cancerului ar putea fi soluţia în tratarea coronavirusului, spun specialiştii. Anticorpii dezvoltaţi în laborator sunt concepuţi special pentru a ataca noul virus.

În timp ce omenirea aşteaptă un vaccin împotriva Covid-19, anticorpii dezvoltaţi în laborator, folosiţi în tratarea cancerului şi a altor afecţiuni, ar putea fi soluţia, relatează Reuters.  Testele pe pacienţi ar urma să înceapă luna viitoare.

Ce sunt terapiile biotehnologice

Terapiile biotehnologice folosesc anticorpi concepuţi special pentru a ataca noul virus, iar specialiştii infecţionişti cred că tratamentul ar putea fi revoluţionar. Anthony Fauci, unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Statele Unite, a vorbit despre anticorpii monoclonali, spunând că aceştia sunt „un pariu sigur” împotriva Covid-19. Când un virus trece de sistemul de apărare al organismului, producţia de celule care să atace infecţia este activată. Aceste celule includ anticorpi care recunosc şi neutralizează virusul, prevenind răspândirea acestuia. Anticoprii monoclonali, dezovoltaţi în laborator, sunt o copie fidelă a acestor proteine naturale.

 

Publicat: 04 aug. 2020, 15:57 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă