Tradiții și obiceiuri de Sfântul Valentin. Cine a fost protectorul îndrăgostiților

Publicat: 14 feb. 2021, 09:46 Autor: Elena Life
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Valentin. Cine a fost protectorul îndrăgostiților

Ziua Îndrăgostiților se celebrează în fiecare an pe 14 februarie. În Statele Unite, Anglia și în multe alte locuri din lume, inclusiv în Romania, îndragostiții își dăruiesc bomboane, flori și cadouri, totul în numele Sfântului Valentin.

Istoria Zilei Îndrăgostiților se întinde de-a lungul secolelor, de la vechiul ritual roman al Lupercaliei, care prevestea primăvara, la obiceiul de dărui o felicitare persoanei iubite, în Anglia victoriană, și până în zilele noastre.

Istoria Zilei Îndrăgostiților – și povestea Sfântului care o patronează – este învăluită în mister. Februarie a fost de mult sărbătorită ca o lună a dragostei, iar Ziua Sfântului Valentin, așa cum o cunoaștem astăzi, conține vestigii atât ale tradiției creștine, cât și ale vechilor credințe romane.

Cine a fost Sfântul Valentin

Sfântul Valentin din Terni a fost un medic și preot creștin care îi căsătorea pe tinerii îndrăgostiți. El a încercat să îl convertească la creștinism pe împăratul roman Claudius al II-lea, însă acesta l-a condamnat la moarte. Martirul a fost bătut cu pietre și apoi decapitat, în anul 269.

În timpul petrecut în închisoare s-a îndrăgostit de fiica oarba a judecătorului său, căreia îi trimitea scrisori semnate cu „Al tău, Valentin”, iar după moarte a făcut o minune redându-i vederea. Așa a ajuns Valentin să fie patronul iubirii, al tinerilor și al căsătoriei, dar și al ciumei, epilepsiei și apicultorilor.

Citește și: Mesaje de Valentine’s Day. Cele mai frumoase declaraţii, urări, SMS-uri şi mesaje de dragoste

Data de 14 februarie a fost aleasă de Papa Gelasius I, în 496, cu scopul de a creștiniza o sărbătoare păgână a fertilității și purificării, numita Lupercalia. În Evul Mediu, în Franța și Anglia se credea în mod obișnuit că 14 februarie a fost începutul sezonului de împerechere a păsărilor, ceea ce s-a adăugat la ideea că ziua din mijlocul lunii ar trebui să fie o zi pentru dragoste.

Poetul englez Geoffrey Chaucer a fost primul care a înregistrat Ziua Sfântului Valentin ca o zi de sărbătoare romantică în poezia sa din 1375 „The Parliament of fowls”. Urările de Valentine’s erau populare încă din Evul Mediu, deși felicitările scrise au început să apară abia după anul 1400.

Cea mai veche scrisoare de Valentine’s, scrisă în 1415

Cea mai veche scrisoare de Valentine’s, care există încă astăzi, a fost o poezie scrisă în 1415 de Charles, ducele de Orleans, soției sale, în timp ce a fost închis în Turnul Londrei în urma capturării sale la bătălia de la Agincourt. (Felicitarea face acum parte din colecția de manuscrise a Bibliotecii Britanice din Londra, Anglia.)

Câțiva ani mai târziu, se crede că regele Henry al V-lea a angajat un scriitor pe nume John Lydgate pentru a compune o notă de Valentine’s Day către femeia pe care o iubea, Ecaterina de Valois.

Citește și: Cum să planifici o seară romantică de neuitat. Sfaturi prețioase!

Sursa foto: Arhiva Ciao

 

Publicat: 14 feb. 2021, 09:46 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă