CIAO.RO vă prezintă de această dată bătălia posterioarelor. Divele din showbiz au lucrat mult la sală pentru un fund bombat cu care se laudă ori de câte ori au ocazia. Imaginile pe care le-am ales cu multă atenţie sunt incendiare! De neratat!
Celebritățile feminine din România încearcă să se păstreze la un nivel fizic cât mai bun. Adoră să fie admirate şi apreciate de fanii care sunt alături de ele la orice pas şi le urmăresc fiecare mişcare.
Dar pentru un corp de invidiat şi eforturile sunt pe măsură. Unele vedete au fost înzestrate de la mama natură, în schimb cele care nu au fost atât de norocoase au fost nevoite să lucreze din greu la sală sau să ceară ajutorul medicilor esteticieni. Rezultatele însă s-au ridicat la întâlţimea aşteptărilor.
De această dată nu ne-am mai concentrat atenţia pe sutiene, fustiţe sau rochiţe. Acum este despre posteriorul bombat și scos muuuult în evidență. „Obraznice” sunt, într-adevăr, unele dintre ipostaze. Dar este doar „bonusul”.
Care-s vedetele prinse în joc? Ioana Timofeciuc, Loredana Chivu, Bianca Drăgușanu, Ema Uta, Ioana Filimon, Iuliana Luciu, Roxana Vancea, Alexandra Stan, Roxana Nemeș, Iuliana Pepene, Oana Zăvoranu, Roxana Dobre, Larisa Tănăsoiu, Claudia Pavel, Ioana Simion, Roxana Marinescu, Larisa Udilă, Raluca Pastramă, Andreea Bănică, Roxana Vasniuc, Sofia Meraki, Loredana Groza, Alina Laufer, Anna Lesko şi Brigitte.
Divele au luat-o la pas, fiecare în treaba ei, dar nu oricum, ci cu cele mai mulate haine din garderobă. Paparazzi CIAO.RO au fost pe fază şi le-au surprins. Nu o să vă stricăm surpriza, deci vă invităm să parcurgeți, cu răbdare maximă, fiecare poză din GALERIA FOTO și să vedeți pe ce locuri s-au clasat Andreea Marin, Oana Cuzino, Daniela Crudu ori Gabriela Cristea.
Cine sunt cele 25 de sexy-vedete care se luptă să urce pe podium? Bianca Drăgușanu, Roxana Nemeș, Anna Lesko, Daniela Crudu, Adelina Pestrițu, Simona Senzual, Larisa Tănăsoiu, Marina Dina, Roxana Vancea, Mira, Andra Măruță, Ema Uta, Andreea Bănică, Gabriela Cristea, Alina Laufer, Lili Sandu, Anca Țurcașiu, Oana Cuzino, Amna, Loredana Groza, Romanița, Denisa Tănase, Andreea Marin, Oana Mareș și Gina Pistol.
Sursă foto: arhivă CIAO