Gabriela Cristea este cunoscută de o ţară întreagă datorită carierei sale în lumea televiziunii. Vedeta a primit de-a lungul timpului multe aprecieri, dar şi critici din partea fanilor. Mulţi o îndrăgesc pentru munca sa, alţii în schimb consideră că bruneta epatează prea mult. În ultima vreme internauţii au fost uimiţi de schimbările prin care aceasta a trecut în ceea ce priveşte aspectul fizic. Îţi mai aduci aminte cum arăta soţia lui Tavi Clonda la debutul pe micile ecrane? Nu rata imaginile din GALERIA FOTO!
Gabriela Cristea a debutat în televiziune în urmă cu 25 de ani. Acum face parte din una dintre cele mai iubite moderatoare, este căsătorită și are doi copii.
Pasiunea pentru televiziune a adus-o la TVR 1, acolo unde a prezentat concursul Eurovision. Până în anul 1996 vedeta avea deja multe colaborări și fusese gazdă a unor emisiuni și de divertisment. Printre altele, Cristea a prezentat și un show matinal, alături de Eugen Chiticariu.
„Îmi aduc aminte că prezentam o emisiune matinală, „Bună dimineața, România”, alături de Eugen Chiticariu! Pe atunci, nu existau în post Mircea Badea, Teo și nici Mihaela Rădulescu. Ei au ajuns acolo mult mai tarziu. Eu am fost cea care am bătătorit prima calea divertismentului și mă bucur că am făcut acest lucru. A fost greu la început, dar și frumos. Am făcut multe sacrificii. La vremea respectivă, nu ne gândeam la bani sau la glorie. Pur și simplu doream să ne iasă cât mai bine show-ul”, a declarat Gabriela Cristea în urmă cu ceva timp pentru wowbiz.ro.
Cu ceva experienţă în spate, a lucrat la un post de televiziune ca PR Manager şi ca prezentator până în iulie 2000. Apoi, până în 2005, frumoasa vedetă a prezentat ştiri sportive şi a fost co-prezentator la un matinal.
Ulterior, Gabriela Cristea s-a făcut remarcată la cârma emisiunii Noră pentru mama şi a continuat să-şi uimească fanii cu apariţiile spectaculoase în show-urile matrimoniale Te iubesc de nu te vezi sau Mireasa Capriciile iubirii.
În ultima vreme, kilogramele Gabrielei Cristea sunt un subiect de bârfă în rândul multor doamne și domnișoare din social media. Recent, pe pagina de Facebook a vedetei de la Antena Stars au apărut mai multe comentarii răutăcioase cu privire la silueta acesteia.
„Zici că stă să plesnească perdesiul pe doamna Gabi”, a fost mesajul care a însoțit o fotografie postată de un internaut pe o pagină de Facebook.
Soţul vedetei a ţinut să lămurească unele aspecte şi a povestit că aceasta a avut o perioadă mai dificilă, a fost bolnavă, însă cu ajutorul unei diete va ajunge să aibă din nou o siluetă impecabilă.
„(…) Important e să fim sănătoși. Când e Gabriela bolnavă, nu-ți vine să mai faci nimic. Trebuie să-și facă un program, o dietă. Mai întâi trebuie să slăbească, apoi să facă și sport. Încercăm să ne organizăm și pe partea asta. Dar ușor, ușor, să nu ne obosim prea tare”, a declarat Tavi Clonda.
Sursă foto: social media