Veste bună pentru copiii cu dizabilități din orașul Galați.
Teren de sport pentru copiii cu dizabilități din orașul Galați, în urma unei investiții de aproximativ 50.000 de euro. Acesta va fi construit în curtea unei școli pentru copii cu nevoi speciale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Investiția în valoare de 238.000 de lei a fost aprobată de consilierii județeni din Galați. Terenul de sport în aer liber, care va avea o suprafață sintetică, amenajat după modelul arenelor profesioniste, va fi construit în curtea Școlii gimnaziale speciale „Constantin Pufan” din oraș.
„Se vor executa mai multe lucrări. Va fi o platformă betonată, slab armată, cu grosimea de 10 centimetri, turnată pe un substrat de agregat filtrant și compactat, peste care se montează gazon artificial de 26 de milimetri, umplut cu nisip și granule de cauciuc.
Va fi o suprafață sintetică multisport cu dimensiunile 18 metri și 38 de metri. În total, terenul de sport va avea 684 de metri pătrați”, a explicat, la solicitarea MEDIAFAX, Biroul de Presă al Consiliului Județean Galați.
Suprafața de joc va avea marcaje și dotările necesare practicării mai multor sporturi.