Tatăl lui Victor Slav a murit fulgerător: „Era perfect sănătos. Nu mai sunt om”.
În urmă cu patru luni, mai precis înaintea sărbătorilor de iarnă, Victor Slav și-a pierdut tatăl, la care ținea enorm. Între cei doi bărbați a fost tot timpul o relație perfectă, ca de la părinte la copil, iar pierderea acestuia l-a dărâmat. Mai ales că, până înaintea decesului, Constantin Slav nu era în evidență cu vreo problemă de sănătate gravă, care să-i prevestească sfârșitul.
„Numai eu știu prin ce trec. De patru luni parcă nu mai sunt om. Tata a murit în luna decembrie, era sănătos, nu avea vreo suferință. Avea doar 69 de ani. Nimeni nu se aștepta. Totul a fost așa brusc, în urma unui infarct care a precedat, după cum au zis doctorii o embolie pulmonară”, a mărturisit îndrăgita vedetă tv în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Bianca Drăgușanu a vorbit într-un interviu exclusiv pentru Ciao.ro despre micuța Sofia. Iată ce reguli îi impune și cât de implicat este și Victor Slav în rolul de tată.
Spune-mi un lucru pe care nu îl știu fanii despre tine…
Deși eu nu îmi expun copilul atât de mult cum o fac alte persoane publice care defilează cu copiii lor ca și când ar fi un scut, eu îmi iubesc copilul foarte mult și sunt o mamă foarte devotată. Dar vezi tu, dacă nu îl expui, oamenii cred că nu îl ai de multe ori, sau uită. Probabil că nu știu că sunt o mamă devotată care se implică în creșterea copilului singură, alături de bunica, care este foarte afectată mai ales de ce ar putea să audă copilul meu, referitor la neadevăruri spuse despre mine.
Sunt super eroul ei care nu are voie să plângă niciodată în fața ei. Am avut de multe ori tentativa de a plânge fiind afectată de anumite circumstanțe. Si întotdeauna a venit la mine și m-a mângâiat pe față și mi-a luat fața în cele două mânuțe ale ei și mi-a spus: ”Mami, nu plânge niciodată Bianca Drăgușanu. Pentru că tu ești super eroină și super eroii nu plâng niciodată! Nici atunci când au probleme”. Citește tot articolul aici.