Tatăl cântăreței Britney Spears, acuzat că și-ar fi agresat unul dintre nepoți

Publicat: 04 sept. 2019, 14:29 Autor: Simona News 3

Fostul soț al lui Britney Spears, îl acuză pe Jamie Spears, tatăl cântăreței americane, că i-a agresat unul dintre copii.

Tatăl cântăreței Britney Spears. Kevin Federline, rapper, actor și vedetă TV, a reclamat la poliție faptul că unul dintre cei doi copii pe care îi are cu Britney Spears, Sean Preston, a fost agresat de Jamie Spears, fostul lui socru.

Surse din poliție au declarat pentru TMZ că presupusul incident a avut loc pe 24 august, în locuința lui Jamie Spears din localitatea Ventura, aflată în sudul statului California.

Tatăl cântăreței Britney Spears

Britney Spears, internata intr-o clincia de psihiatrie

Potrivit lui Federline, fiul său în vârstă de 13 ani și Jamie Spears au avut o discuție în contradictoriu, iar, ulterior, acesta l-a lovit pe copil.

Sursele au mai declarat că Jamie Spears a spart o ușă pentru a ajunge la nepot. Cu toate acestea, nu există urme vizibile pe corpul copilului care să indice că ar fi fost agresat.

Kevin Federline a considerat, însă, că incidentul a fost suficient de serios pentru a-l raporta în ziua următoare autorităților locale, care au deschis o anchetă.

În ceea ce privește custodia celor doi copii pe care Federline îi are cu Britney, aceștia petrec 70% din timp cu tatăl lor.

Britney Spears, în vârstă de 37 de ani, era una dintre cele mai apreciate cântăreţe pop ale anilor 1990. Artista se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de episoade depresive.

Tot în 2008, Britney Spears a pierdut în favoarea fostului soț, rapperul Kevin Federline, custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston, în vârstă de 13 ani, și Jayden James, în vârstă de 12 ani.

Între timp, Britney Spears a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală, începând cu lansarea albumului „Circus”, în decembrie 2008.

Publicat: 04 sept. 2019, 14:29 Autor: Simona News 3
Pe aceeași temă