Apar informații noi în ancheta tragediei de la Caracal. Două femei au fost audiate în calitate de martori la sediul Poliției Române.
Schimbare de macaz în cazul Caracal. Este posibil ca acestea să fi fost prezente în locuința lui Gheorghe Dincă, motiv pentru care au fost chemate să răspundă la întrebările anchetatorilor.
Avocatul familiei Melencu, prezent și el la audieri susține că au apărut și probe noi în dosar. Tonel Pop vorbește de existența unei „rețele infracționale” în jurul lui Dincă:
„Au durat destul de mult audierile pentru că se conturează o rețea infracțională extraordinară a lui Dincă, sunt probe noi, au fost mai mulți martori audiați. Pot să vă spun că se conturează probe clare care aruncă în aer acest dosar atât de subțire”, a declarat Tonel Pop după audierile de miercuri.
Elena Dincă, soția criminalului, este pusă la zid de părinții Alexandrei și ai Luizei, iar avocatul familiei Melencu crede că femeia a întâlnit-o pe Luiza Melencu, atunci când fata a fost sechestrată.
Potrivit unor surse din anchetă, citate de presa centrală, soția lui Gheorghe Dincă i-ar fi mințit pe anchetatori în declarațiile date. Din ultimele informații date de vecini, Elena Dincă ar fi fost în curtea bărbatului ei, chiar în ziua în care ar fi fost ucisă Alexandra.