Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva plănuiesc un Crăciun de basm! Ceilalți doi copii ai artistului, din relații diferite, cât și mama lui, vor fi singurii invitați la masa festivă

Publicat: 14 dec. 2020, 21:14 Autor: G. M. Vedete

Ștefan Bănică Jr va fi acasă de Crăciun, în acest an, cu toți copiii, Lavinia Pîrva, dar și mama lui. Artistul va petrece sărbătorile în sânul familiei, așa cum nu a mai făcut de mulți ani, asta pentru că, până anul trecut, era pe scenă, la concerte.

Ștefan Bănică Jr va avea în acest an, sărbători de poveste! Îndrăgitul artist va sta acasă, alături de soția lui Lavinia Pîrva, și fiul lor, micuțul Alexandru. Desigur, sunt așteptați la masă și ceilalți doi copiii ai cântărețului, Violeta și Radu. De Crăciun îi va vizita și mama lui Ștefan. Lavinia va pregăti bucatele pentru masa de Crăciun.

Ștefan Bănică Jr, Crăciun cu Lavinia și cei 3 copii

Ștefan a petrecut mai mult timp acasă, datorită, să spunem așa, pandemiei. A fost lângă Lavinia și Alexandru. Micuțul este un copil plin de energie, vesel, care îi solicită destul de mult. Însă au fost fericiți să poată petrece timp de calitate cu el, să-l vadă crescând, să se implice în educația lui. Ștefan a mai compus piese, a lansat recent o melodie, “Crăciunul, vine Crăciunul”, iar Lavinia s-a ocupat mult de afacerea cu haine pe care și-a făcut-o de câteva luni. Se pregătesc de Sărbători, ca orice familie, își decorează casa, fac brăduț, pregătesc cadouri pe care le vor desface lângă brad în Ajun.

Acolo vor pune cadouri și pentru Violeta și Radu, copiii lui Ștefan care sunt așteptați la masă, dar și pentru mama lui. De gătit se va ocupa Lavinia, nu mama lui Ștefan, căci Lavinia gătește foarte bine. Ea va pregăti atât preparate tradiționale, cum ar fi friptură, sarmale, dar și cozonac sau alte deserturi. Probabil va gusta și ea din fiecare. La ei în casă nu se gătește foarte gras, greu, atât Ștefan, cât și Lavinia mănâncă destul de sănătos, iar sportul este regulă la ei”, susțin surse din anturajul celor doi.

Ștefan Bănică Jr a confirmat și el, zilele trecute, în cadrul unui matinal de la un post de radio, că în acest an, Crăciunul va fi în familie, va sta acasă cu copiii și soția.

 

Publicat: 14 dec. 2020, 21:14 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă
×