„Soacra mea a murit în timp ce vorbeam pe videocall!”. Minodora a făcut dezvăluiri tulburătoare

Publicat: 08 mai 2020, 08:47 Autor: ileana.ghinea Vedete
„Soacra mea a murit în timp ce vorbeam pe videocall!”. Minodora a făcut dezvăluiri tulburătoare

Pe 9 aprilie, familia Minodorei a trecut într-o altă etapă. După o săptămână de internare și încă 4 de chin acasă, soacra artistei a decedat la începutul lunii trecute. „Da, este o perioadă foarte dificilă pentru noi.

De obicei la noi în casa este o stare de fericire permanentă. Din păcate, însă, acum lucrurile nu mai stau așa. Acum trecem printr-o perioadă de doliu”, a declarat Minodora, în direct la Teo Show.

Decesul mamei lui Liviu, soțul Minodorei, a căzut ca un trăsnet cu doar 10 zile înainte de Sfintele Sărbători Pascale. Deși înregistrată cu mai multe suferințe cronice, nimic nu anunța tragicul final.

„Nu ne așteptam pentru că nu simțeam că e cazul de așa ceva. Soacra mea suferea de anumite boli, dar nu am crezut că se va ajunge la deces. A fost internată în spital în această perioadă. Din păcate, trebuie să spun faptul că după părerea mea cadrele medicale nu s-au ocupat de ea așa cum ar fi trebuit. Eu sunt sinceră… a ieșit din spital extrem de deshidratată, de înfometată. După o săptămână de spitalizare a venit acasă într-o stare deplorabilă!”, a continuat artista.

„Soacra mea a murit în timp ce vorbeam pe videocall!”

La 4 zile după externare, soacra artistei a decedat, iar întregul moment a fost văzut de artistă și de soțul ei live pe videocall. „Am văzut pe ecran tot momentul. În momentul în care a aflat că a decedat s-a închis în studio și o oră a plâns. De obicei cand are momente de acest gen se retrage el cu el. După această oră, a venit, m-a rugat să-i pun ceva într-o gentuță și a plecat la Timișoara!”, a spus Minodora despre Liviu.

Din cauza epidemiei de coronavirus, femeia de 69 de ani a fost înmormântată repede, iar pe ultimul drum a fost condusă doar de 6 persoane. „La înmormântare au fost doar fratele soacrei mele, cu fiica și soția, sora lui Liviu, Liviu și vecinul de la etajul 3 cu o coroană!”, conchide artista cu lacrimi în ochi.

Minodora nu încetează să povestească cât de mult și-a iubit soacra și cât de mult îi mulțumește pentru că de fiecare dată când își spunea OF-ul în fața dumneaei, femeia asculta, explica și la final se ruga pentru sănătatea tuturor.

Publicat: 08 mai 2020, 08:47 Autor: ileana.ghinea Vedete
Pe aceeași temă