Simona Halep este o familistă convinsă și nu ratează niciun eveniment de familie. Sportiva a avut parte de un eveniment fericit chiar cu câteva zile înaintea plecării spre Roma, acolo unde va disputa penultimul său turneu din acest sezon, Simona participând la botezul nepoțelului său, Stere.
Ceremonia a fost una restrânsă, la care au participat doar membri ai familiei și prieteni apropiați. În local a fost organizat și un candy-bar, deasupra căruia numele celui mic a fost scris cu litere albastre, și care a fost plin de fel de fel de bunătăți.
Simona a fost însoțită la botez de iubitul ei, Toni Iuruc. Sportiva din Constanța a atras toate privirile la ceremonie, fiind îmbrăcată într-o rochie Valentino cu un mesaj în limba engleză: ”Your Wings Make Me Feel Free” (”Aripile tale mă fac să mă simt liberă”). Produsă în ediție limitată, aceasta a costat în jur de 2.000 de euro.
Publicaţia economică americană Forbes a stabilit faptul că Simona Halep ocupă locul patru în clasamentul sportivelor cu cele mai mari venituri din lume. Tenismena de origine română are o avere impresionantă.