Simona Halep, locul 1 mondial, a anunţat, marţi, pe Twitter, că suferă de hernie de disc, şi că speră să revină cât mai rapid în competiţie.
Simona Halep are hernie de disc. Sportiva a avut probleme de sanatate in ultima perioada si a fost la medici pentru un control amanuntit. Dupa o serie de teste si analize, a aflat ca sufera de hernie de disc. Jucatoarea de tenis si-a anuntat fanii despre boala pe contul ei oficial de Twitter.
Simona Halep, locul 1 WTA, a declarat, luni seară, la revenirea la Bucureşti, că s-a confruntat cu dureri mari la spate la turneele din China, subliniind că marţi va face un RMN.
„Am făcut un RMN şi am o hernie de disc. Voi discuta cu medicii mei în următoarele zile, dar sper să revin rapid şi vă voi ţine la curent. Mulţumesc pentru sprijin şi încurajări”, a scris Halep pe Twitter.
Halep, locul 1 mondial, a abandonat, duminică, în meciul cu Ons Jabeur, din primul tur de la China Open, sportiva română retrăgându-se după primul set, din cauza problemelor fizice. Halep a abandonat după primul set, câştigat de sportiva tunisiană, scor 6-1.
În urmă cu o săptămână, Simona Halep a fost învinsă, cu scorul de 6-0, 7-5, de Dominika Cibulkova (Slovacia), locul 31 WTA, în turul al doilea al Wuhan Open, fază în care românca a fost acceptată direct. Simona Halep a acuzat dureri la spate şi la coapsa stângă, solicitând de mai multe ori ajutor medical. În ciuda acestor probleme, ea a ţinut să ducă întâlnirea până la capăt.