Simona Halep a recunoscut! Cine era idolul sportivei în copilărie: „Mi-a fost rușine să-i cer autograf”

Publicat: 30 sept. 2020, 15:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Simona Halep a dat cărțile pe față și le-a povestit fanilor săi cine a fost pentru ea un idol în copilărie. Celebra sportivă nu putea să admire pe cineva care nu avea aceeași pasiune, astfel primul său model în viață a fost un jucător de tenis constănțean.

Simona Halep are la activ multe competiții grele pe care a reușit să le căștige datorită faptului că a muncit din greu. Totodată, sportiva a făcut și multe sacrificii renunțând la multe dintre plăcerile sale pentru a-și vedea visul împlinit.

Halep povestește că pasiunea pentru tenis a luat naștere încă din copilăria sa și chiar dacă i-a fost greu la început nu a renunțat niciodată să lupte pentru ceea ce își dorește.

„La vârsta aia poate e un pic greu, intervine adolescența, și ai dorințe foarte mari, să ieși cu colegii, să mergi la plimbări sau să pleci în vacanțe cu prietenii, eu nu am avut parte de aceste lucruri. Poate nu este ideal, dar pentru ceea ce mi-am dorit eu de când am fost copil a fost ideal. Dacă își doresc cu adevărat să ajungă una din cele mai bune sportive din lume trebuie să renunțe la tot și să pună tenisul prioritate”, a declarat Simona Halep.

Cine era idolul sportivei în copilărie

Până să ajungă unde este acum, Simona Halep ca orice copil la vremea respectivă avea modele în viață.

Primul său idol a fost tenismenul constănțean, Andrei Pavel, pe care sportiva a reușit să îl depășească, însă povestește că deși la întâlnit de multe ori i-a fost rușine să îi ceară un autograf.

„L-am avut idol pe Andrei Pavel când eram copil, mereu când îl întâlneam aveam emoții, chiar mi-a fost rușine să-i cer autograf. La Roland Garros în 2007 am mers la meciul lui de dublu și i-am cerut manșeta! Și de atunci nu am mai dat-o jos din thermobag. Și el m-a inspirat tot timpul și faptul că și el a câștigat la juniori la Roland Garros mi-am dorit și eu să fac același lucru. M-a îndrumat frumos fără să mă cunoască. A fost o energie plăcută când ne-am întâlnit amical la teren”, povestește Simona Halep.

Andrei Pavel nu a fost însă singurul: „Apoi Gheorghe Hagi a fost unul din idolii mei, per total, nu neapărat în tenis, seriozitatea lui, dorința de a fi cel mai bun, perfecțiunea pe care o căuta mereu, mi-au arătat că așa trebuie să ca să fii cel mai bun”, a mai spus sportiva.

Publicat: 30 sept. 2020, 15:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă