Simona Gherghe, dezvăluiri neaşteptate despre emisiunea „Acces Direct”. Prezentatoarea TV a trecut prin clipe grele: „Mi-a făcut frică pentru viața mea”

Publicat: 09 iun. 2021, 13:15 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Simona Gherghe a vorbit recent despre experienţele neplăcute prin care a trecut pe vremea când prezenta emisiunea ”Acces Direct”. Tototdată i-a luat apărarea Mirelei Vaida care a fost acuzată după atacul din platou că ar fi înscenat totul pentru audienţă.

Simona Gherghe a condus mulţi ani de zile emisiunea ”Acces Direct”. Prezentatoarea TV a povestit în cadrul unui interviu pentru ”Xtra Night Show”, de la Antena Stars, despre momentele dificile prin care a trecut pe vremea când realiza celebra emisiune.

Vedeta a recunoscut că şi ea a trecut prin câteva indidente, ba chiar la un moment dat s-a temut pentru viaţa sa.

„Mi se pare un pic ciudat, am văzut o mulțime de oameni care au spus că a fost o regie. Mi s-a părut nedrept, nu ai cum să faci așa ceva. Este o emisiune care stârnește tot felul de controverse și atrage niște de oameni care pot să aibă astfel de probleme. Am avut multe astfel de incidente, dar, din fericire pentru mine, nu au fost live. Așa că le-am gesitonat altfel. Mi-a făcut frică pentru viața mea în perioada aceea”, a declarat Simona Gherghe, citată de spynews.ro.

Mirela Vaida acuzată de înscenarea atacului

În luna martie, Mirela Vaida a fost atacată în platoul emisiunii pe care o prezintă de o femeie complet dezbrăcată. Aceasta a intrat în direct cu un bolovan în mână pe care l-a aruncat spre prezentatoare. Din fericire vedeta a ieşit nevătămată din incident, însă a rămas traumatizată de cele întâmplate.

După acest episod halucinant, Mirela Vaida a povestit că a primit multe mesaje din partea fanilor emisiunii care au acuzat-o de faptul că ar fi înscenat totul pentru audienţă.

„Mulți cred că ce mi s-a întâmplat a fost o facătură! E odios! Sunt oameni care cred că eu sau echipa mea a luat o femeie de la un spital, am fi învățat-o să se dezbrace și am fi pus-o să ia un pietroi să dea în mine. Teoria urii e noua religie a noastră. E păcat că ați ajuns să confudați prezentatorul cu emisiunea. Noi prezentăm subiecte. Nu le fabricăm. Nu facem emisiuni, nu suntem Dumnezei, suntem niște oameni. Faptul că dumneavoastră ne înjurați si ne blestemați și doriți moartea copiilor noștri, dar când viața mea este în pericol nu pot să mă abțin. Eu vreau să-mi apăr viața pentru cei trei copii, pe care îi am de crescut. Recunosc că am insomnii și întoarcerea în acest loc mă neliniltește. Mi-e frică să mai vin în acest platou”, a spus vedeta după incidentul prin care a trecut.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 09 iun. 2021, 13:15 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă