Şi-au făcut casă în autobuz. Povestea cuplului care călătoreşte tot timpul

Publicat: 20 nov. 2019, 16:57 Autor: Hermina Hagianu News

Will şi Kristin Watson sunt un cuplu mai puţin obişnuit. Cea mai mare dorinţă a amândurora a fost să călătorească permanent. Şi au găsit soluţia! Şi-au amenajat o casă pe roţi.

Will Watson, în vârstă de 31 de ani, din Jacksonville, Florida, SUA, este patronul unei companii de creaţie video. Soţia sa, Kristin, de 29 de ani, este directoare de marketing. S-au cunoscut la serviciu în 2013 şi s-au căsătorit cinci ani mai târziu, în 2018. Au călătorit foarte mult datorită funcţiilor pe care le aveau şi au decis să-şi schimbe complet viaţa.
sursă foto: click.ro

Cea mai mare dorinţă a lor a fost să călătorească absolut tot timpul. De aceea, s-au decis să-şi facă o casă în autobuz. Au început mai întâi să caute autobuze vechi, pentru a-l alege pe cel mai bun pentru a fi amenajat drept locuinţă.

În cele din urmă au cumpărat un autobuz militar pe care l-au numit Juan. Will şi Kristin au cumpărat vehiculul cu suma de 8.000 de dolari (34.549 de lei), potrivit click.ro

Au vândut un camion vechi pentru ca să poată cumpăra autobuzul

De asemenea, au mai plătit 24.000 de dolari (103.647 de lei) pentru amenajarea acestuia sub formă de locuinţă.

Will şi Kristin Watson şi-au văzut visul cu ochii: călătoresc tot timpul şi fac economii. Kristin a rămas însărcinată tocmai în perioada când făceau amenajările în autobuz, în ianuarie 2018, însă au avut un ajutor de nădejde pentru terminarea lucrărilor.

Ea a stat împreună cu mama soţului, iar tatăl lui Will l-a ajutat pe acesta să termine lucrările la casa pe roţi. Fiica lor s-a născut în octombrie 2018.

Familia Watson s-a mutat în autobuz cu tot cu micuţa care avea numai şase luni. De atunci duc cu toţii o viaţă plină de aventuri, plimbându-se tot timpul cu locuinţa. Şi-au luat şi câine, şi motocicletă, parcată pe casa mobilă!

Publicat: 20 nov. 2019, 16:57 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Tags:
Pe aceeași temă